Disputa pentru aurul de la Roșia Montană: Gabriel Resources, obligată să ofere o garanție bancară sau de la o parte terță solvabilă pentru a nu fi executată silit de Statul Român
Disputa pentru aurul de la Roșia Montană: Gabriel Resources, obligată să ofere o garanție bancară sau de la o parte terță solvabilă pentru a nu fi executată silit de Statul Român
Completul de la Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor referitoare la Investiții (ICSID), care judecă cererea de anulare a hotărârii din 8 martie 2024, prin care România a câștigat disputa cu compania Gabriel Resources, a stabilit regulile după care se va derula procedura de arbitraj.
ICSID a fost înființat în 1966 ca parte a Băncii Mondiale, în baza Convenției de la Washington din 1965. Scopul său principal este de a oferi un mecanism neutru și eficient pentru soluționarea litigiilor legate de investițiile internaționale.
Una din primele decizii ale comitetului de arbitri a fost să condiționeze suspendarea provizorie a executării hotărârii numai în cazul în care Gabriel Resources furnizează o garanție de la o bancă sau de la o terță parte cu solvabilitate dovedită pentru suma de atribuire a costurilor. Prin cererea de anulare, compania canadiană a solicitat, printre altele, ca secretarul general al ICSID să suspende provizoriu executarea hotărârii din 8 martie 2024, inclusiv obligarea la plata cheltuielilor de judecată împotriva Gabriel și a filialei sale, Gabriel Resources (Jersey) Limited, de aproximativ 10 milioane de dolari, până când comitetul se va pronunța asupra acestei cereri.
ICSID a acordat o suspendare provizorie la 12 iulie 2024. Dacă suspendarea provizorie va fi ridicată, Statul Româna va putea executa compania pentru a recupera suma de 10 milioane de dolari.
Citește și: Măsuri disperate pentru a face rost de bani: Gabriel Resources nu renunță la aurul de la Roșia Montană

”Gabriel a solicitat comitetului să mențină suspendarea provizorie până la finalizarea procedurii de anulare. Comitetul a menținut suspendarea provizorie în așteptarea examinării observațiilor scrise ale părților cu privire la această chestiune. Ulterior, după cum s-a anunțat la 19 februarie 2025, Comitetul a confirmat că ar fi pregătit să mențină suspendarea provizorie, cu condiția ca Gabriel să furnizeze o garanție.
Comitetul a solicitat părților să convină asupra formei și calendarului acestei garanții. Ca răspuns, Gabriel a prezentat atât României, cât și comitetului mai multe propuneri de bună-credință privind garanția. Cu toate acestea, printr-o decizie datată 7 martie 2025, comitetul a respins măsurile de garantare propuse de Gabriel. Comitetul i-a solicitat acum lui Gabriel să furnizeze, în termen de 30 de zile, o garanție de la o bancă sau de la o parte terță demonstrabil solvabilă, care să acopere costurile și dobânda acumulată. Neprezentarea unei garanții satisfăcătoare în acest termen va duce la revocarea automată a suspendării provizorii”, susțin reprezentanții companiei miniere cu sediul în Canada.
Gabriel Resouces, în situație financiară critică
În comunicatul publicat pe site-ul bursei din Toronto se mai susține că cei de la Gabriel Resources au comunicat deja comitetului că societatea nu dispune de numerar sau de garanții suficiente pentru a obține o astfel de garanție. ”În pofida închiderii inițiale a plasamentului privat propus de până la 4 milioane USD, anunțată la 6 martie 2025, situația financiară a Gabriel rămâne critică, necesitând închiderea în timp util a restului plasamentului privat și asigurarea unei finanțări suplimentare pe termen scurt pentru a-și menține activitățile esențiale și pentru a continua cererea de anulare”, au mai precizat repreznetanții companiei.
În 6 martie 2025, Gabriel Resources a anunțat finalizarea unei închideri inițiale a plasamentului său privat fără intermediar, anunțat anterior de până la 114.152.000 de unități ale companiei la un preț de 0,05 dolari canadieni pe unitate. ”În conformitate cu încheierea inițială, societatea a emis un total de 65.637.400 unități pentru încasări brute totale de 2,3 milioane USD (aproximativ 3,3 milioane C$), din care un total de 29.297.971 unități au fost emise către Electrum Global Holdings L.P. și Paulson & Co. Inc. pentru decontarea integrală și finală a unei datorii restante de 1,03 milioane USD (inclusiv principalul și dobânda) legate de împrumuturile de finanțare punte anunțate anterior”, se mai precizează în comunicatul citat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa”
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa” Un biciclist din Alba Iulia a publicat, pe o rețea de socializare, un mesaj prin care a mulțumit public șoferilor care, în ciuda traficului din oraș aglomerat, au dat dovadă de respect, răbdare și prudență atunci […]
VIDEO | Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători”
Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători” Primele roșii produse în România în acest an au ajuns și în piețele din Alba Iulia, dar prețul nu este pentru toate buzunarele. Primele roşii româneşti s-au copt […]
CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge”
CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge” Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba au făcut, vineri, 13 martie 2026, un apel urgent către persoanele care pot să doneze sânge din grupa AB negativ. „O pacientă cu […]