Ştirea zilei

Disperare în rândul mămicilor cu copii de creșă din Alba Iulia – peste 200 de solicitări pentru doar 59 de locuri!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Disperare în rândul mămicilor cu copii de creșă din Alba Iulia – peste 200 de solicitări pentru doar 59 de locuri!

”Trăim în Alba Iulia, chipurile orașul smart. Oraș în care nu avem decât 3 creșe, și unde nu putem să ne ducem copiii pentru că nu sunt decât 59 de locuri disponibile, iar dosare au fost 213 depuse la primărie, ceilalți copii (154 la număr) unde vor fi duși la creșe?

Întreb și eu, poate mă lămurește cineva, că eu sunt în ceață!”, se întreabă o mămică din Alba Iulia. La fel ca ea simt alte zeci de mame care nu exclud să vină să protesteze, cu copilași cu tot, în fața instituției primăriei, acuzând faptul că nimănui nu pare să-i pese de soarta puilor de albaiulieni. Nici măcar la privat nu au unde să-și lase copiii, asta în cazul fericit în care ar dispune de banii necesari.

”Cererile pentru un loc la creșă au crescut exponențial, în fiecare an. S-au mutat tineri în oraș, s-au angajat și în mod firesc, au făcut copii. (…) Adevărul este că așa multe cazuri nu au rămas niciodată, mereu au fost până într-o sută. Totuși, să știți că, de exemplu anul trecut, am reușit, după prima lună, să rezolvăm, în proporție de 90 la sută, toate cererile. Parte dintre cei care au prins un loc s-au retras, nu s-au acomodat copiii și au renunțat. I-am sunat apoi pe ceilalți, în ordinea punctajului obținut. Așa vom proceda și acum”, declară viceprimarul Gabriel Pleșa.

Potrivit aceleiași surse, perfect conștientă de prioritatea construirii de noi creșe și grădinițe, administrația locală are deja două obiective de acest tip în proiectare, unul în zona fostului ștrand din Alba Iulia iar celălalt lângă cartierul Orhideea, unde se construiesc locuințe ANL.

Problema, așa cum puteați singuri ghici, rămâne finanțarea. Primăria Alba Iulia trebuie să găsească banii necesari și trebuie să o facă în timp util. În fiecare zi se nasc noi copii care vor avea nevoie de un loc la creșă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”

Ioana Oprean

Publicat

în

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

Citește mai mult