Actualitate

Diplomele de asistent medical obținute înainte de aderare, recunoscute automat în UE

Ioana Oprean

Publicat

în

Diplomele de asistent medical obținute înainte de aderare, recunoscute automat în UE

Diplomele de asistent medical obținute înainte de aderarea României la Uniunea Europeană vor fi recunoscute automat în statele membre.

Citește și: Concediu medical pentru îngrijirea copilului 2024: Cum se acordă și ce modificări au fost aduse

Statele membre ale Uniunii Europene vor recunoaște automat diplomele românești de asistent medical generalist obținute înainte de aderarea României la UE, pentru cei care au parcurs programul de reevaluare organizat în scopul îndeplinirii cerințelor minime de formare stabilite de Comisia Europeană. Informația a fost transmisă miercuri de către Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educației.

„La 12 februarie, s-a publicat, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Directiva (UE) 2024/505 a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 februarie 2024 de modificare a Directivei 2005/36/CE în ceea ce priveşte recunoaşterea calificărilor profesionale ale asistenţilor medicali generalişti formaţi în România în baza căreia celelalte state membre ale UE vor recunoaşte diplomele româneşti obţinute înainte de 1 ianuarie 2007 de asistenţii medicali generalişti care au urmat ulterior programul de revalorizare”, a informat instituția din cadrul Ministerului Educației.

Potrivit CNRED, în urma demersurilor susţinute pe lângă Comisia Europeană de către autorităţile române, instituţiile UE au modificat legislaţia europeană existentă privind recunoaşterea calificărilor profesionale astfel încât asistenţii medicali generalişti care au urmat programul de revalorizare începând cu 2014 până în 2020 să poată dobândi, în oricare din statele membre ale UE, recunoaşterea diplomelor şi certificatelor pe care le-au obţinut în România înainte de data aderării.

„Acţiunile autorităţilor române au început în anul 2012 la momentul revizuirii generale a Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, când s-a solicitat includerea în cuprinsul Directivei şi a diplomelor de asistent medical generalist emise de instituţii de învăţământ din România anterior datei aderării la Uniunea Europeană. Pentru recunoaşterea acestor calificări, titularii au urmat un program de revalorizare care a fost elaborat împreună cu experţii Comisiei Europene şi ai statelor membre şi, ulterior, în baza raportului din 2020 al Comisiei Europene privind rezultatele acestuia, s-a decis recunoaşterea automată a acestor diplome”, arată sursa citată.

De la momentul intrării în vigoare a Directivei (UE) 2024/505, statele membre trebuie să adopte, într-un an, normele naţionale de transpunere pentru a implementa efectiv dispoziţiile acesteia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ajutoare pentru pensionari și familii vulnerabile 2026: Guvernul pregătește sprijin financiar pentru pensii sub 3.000 de lei

Unirea Ziarul

Publicat

în

Ministerul Muncii pregătește o OUG cu ajutoare pentru pensionari și familii vulnerabile Sprijin financiar pentru pensiile sub 3.000 de lei, bani pentru familii cu copii și măsuri speciale pentru familiile monoparentale. Noile măsuri vizează în special pensionarii cu pensii mici, familiile cu venituri reduse și gospodăriile care au copii în întreținere. Autoritățile susțin că aceste […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Autostrada A1: 1.500 de oameni și peste 300 de utilaje grele pe șantierele secțiunii Cornetu-Tigveni: „Străpungerea” Carpaților, în ritm susținut

Ioana Oprean

Publicat

în

Autostrada A1: 1.500 de oameni și peste 300 de utilaje grele pe șantierele secțiunii Cornetu-Tigveni: „Străpungerea” Carpaților, în ritm susținut „Mobilizarea este foarte bună pe Secțiunea 3 (Cornetu-Tigveni) a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1)! Progresul pe acest important contract de infrastructură rutieră din România a depășit pragul de 12%”, a anunțat, joi, 12 martie 2026, Cristian Pistol, […]

Citește mai mult

Actualitate

Alba Iulia și Sebeș, orașe-fanion într-un proiect de creștere a capacităților de planificare integrată a energiei, climei și spațiului

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Alba Iulia și Sebeș, orașe-fanion într-un proiect de creștere a capacităților de planificare integrată a energiei, climei și spațiului Agenția Locală a Energiei Alba (ALEA), în calitate de partener în consorțiul european al proiectului LIFE IN-PLAN, a organizat, miercuri, 11 martie 2026, conferința națională de diseminare a rezultatelor proiectului. Evenimentul a reunit peste 30 de […]

Citește mai mult