Din august: Ministerul Educației și inspectoratele școlare vor putea solicita bani europeni pentru acordarea de rechizite copiilor nevoiași
Ministerul Educației Naționale și inspectoratele școlare județene vor putea solicita, din luna august 2017, bani europeni pentru acordarea de rechizite școlare copiilor dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial, reiese dintr-un ghid publicat de autorități pe fonduri-ue.ro.
”Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (AM POAD), din cadrul MDRAPFE, lansează în consultare publică Ghidul Solicitantului ‘Precaritate materială de bază: lipsa materialelor școlare’, pentru un proiect în valoare de 6,75 milioane euro prin care vor fi acordate rechizite școlare copiilor dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial, la începutul anului școlar 2017/2018. În cadrul apelului de proiecte aferent acestui ghid, care va fi deschis în sistemul informatic MySMIS2014 la începutul lunii august, solicitantul eligibil este Ministerul Educației Naționale, în parteneriat cu inspectoratele școlare din întreaga țară”, se arată în document.
Propunerile sau observațiile se pot transmite până la data de 4 august 2017.
”Organizațiile partenere, respectiv inspectoratele școlare, vor organiza procedura de achiziție publică, conform prevederilor legale aplicabile. Procedura de achiziție se va organiza pentru furnizarea de materiale școlare, având transportul asigurat până la depozitele puse la dispoziție de către inspectorate”, menționează sursa citată.
Distribuirea către copii se va face la sediul grădinițelor și școlilor, care se vor asigura ca livrarea să nu pună destinatarul final „într-o situație de stigmatizare”. Pentru copiii preșcolari, rechizitele vor rămâne în grădiniță, urmând să fie folosite de aceștia pentru activitățile de la grupă.
Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020 (POAD) are o alocare totală de peste 518 milioane euro și are în vedere reducerea sărăciei extreme prin distribuirea de alimente de bază (sub formă de pachete alimentare și mâncare preparată), de materialele școlare pentru copii, trusouri pentru nou-născuți, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte și produse de igienă către persoanele cele mai defavorizate.
Conform informațiilor din ghid, din datele Eurostat pentru 2012 rezultă că ponderile cele mai ridicate ale copiilor (0-17 ani) care trăiesc în sărăcie se află în România (52,2%).
„România are o rată scăzută de frecvență școlară în ciclul primar și secundar. Neînscrierea la școală este de 1,5-2% în cazul copiilor de 8 ani și crește până la 5-6% în cazul copiilor de 10 ani. Principala cauză a abandonului școlar este cea economică. Ministerul Educației Naționale estimează că doar 32% dintre copiii de etnie romă sunt înscriși la grădiniță, față de media națională de 77%, lucru cauzat în mare parte de lipsa hainelor potrivite, precum și a rechizitelor și a gustării zilnice. În România, 19% din populația angajată trăiește sub pragul riscului de sărăcie, comparativ cu 9,1% în UE 28 (Eurostat). Acest tip de sărăcie depinde de numărul de copii, de existența unui singur părinte prost plătit sau a unui cuplu cu copii în care doar o persoana este angajată, de regulă pe un salariu mic”, menționează sursa citată.
sursa: agerpres
foto: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor
Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe, la nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate. Românii ar putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă […]
Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari
Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari Moneda Euro ar putea crește în raport cu leul în anul 2027, potrivit estimărilor analiștilor financiari din România. Un sondaj realizat de Asociația CFA România, care reuneşte renumiţi analişti financiari, arată că aproape toți participanții se […]
Taxă de procesare de 2 euro pentru coletele venite din afara UE, achiziţionate de pe platforme online precum Shein, Temu sau Aliexpress, de la 1 noiembrie 2026: Se adaugă taxei de 3 euro pentru coletele mici
Taxă de procesare de 2 euro pentru coletele venite din afara UE, achiziţionate de pe platforme online precum Shein, Temu sau Aliexpress, de la 1 noiembrie 2026: Se adaugă taxei de 3 euro pentru coletele mici O nouă taxă de procesare în valoare de 2 euro/categorie produs pentru comenzile online intră în vigoare de la […]
