Economie

Din 1 ianuarie 2019, se scumpesc carburanții. Află de ce și cu cât

Ioana Oprean

Publicat

în

Începând cu prima zi a anului 2019, preţurile la benzină şi motorină vor creşte din nou. Potrivit unei prevederi mai vechi din Codul Fiscal, de la data de 1 ianuarie, vor creşte accizele la carburanţi.  Majorarea de accize, care va fi resimţită încă din prima zi a anului 2019 este generată de această dată de ajustarea lor cu inflaţia, prevedere care apare în Codul Fiscal.

„Nivelul accizelor (…) se actualizează cu creșterea prețurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, față de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Național de Statistică până la data de 15 octombrie. Nivelul accizelor actualizat se publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, până cel mai târziu pe data de 20 octombrie a fiecărui an”, scrie în Codul Fiscal.

Potrivit aceluiaşi document, dacă inflaţia este zero sau negativă, valoarea accizelor nu se diminuează. Însă, dacă există inflaţie, accizele cresc potrivit formulei de mai sus.

Astfel, potrivit chiar listei cu noile accize, valabile pentru 2019, publicată de Finanţe, acciza pentru benzina fără plumb va fi de 2.038 de lei pentru 1.000 de litri (de la 1.976 acum) iar cea pentru motorină de 1.896 de lei pentru 1.000 de litri (de la 1.838 acum).

Strict ca urmare a acestei ajustări, un litru de benzină şi de motorină va fi mai scump cu circa 7 bani pe litru (se pune şi TVA de 19% la acciză), în urma unui calcul simplu.

Iar scumpirile ar putea fi şi mai mari, pentru că, de la acea dată, carburanţii auto vor fi mai „verzi”.

Guvernul va impune, de la 1 ianuarie 2019, carburanţi cu un conţinut ridicat de biocombustibil, măsură care trebuia să intre în vigoare încă de la începutul acestui an, dar care a fost amânată.

De atunci, benzina va trebui să conţină bioetanol în proporţie de 8%, faţă de 4,5% cât este acum, iar motorina 6,5% biodiesel, faţă de 5% cât este acum.
România a amânat cu un an introducerea acestei prevederi, dar, potrivit unor surse apropiate situaţiei, de la 1 ianuarie vor intra în vigoare noile praguri. Un proiect de ordonanţă de urgenţă pe această temă a fost deja redactat la jumătatea anului şi a devenit deja lege.

Companiile petroliere nu au spus, oficial, dacă această creştere a componentei bio se va reflecta în preţul final la pompă, şi cum.

Surse apropiate sectorului de rafinare spuneau însă, în toamnă că, în medie, efectul creşterii componentei bio în benzină şi motorină se traduce într-un plus de 30-40 de dolari pe tonă, ceea ce înseamnă, grosier, o scumpire suplimentară de cel puţin 10 bani pe litru, la pompă, potrivit calculelor de la acea data.

În cazul în care conținutul de etanol din benzină depășește valoarea de 5% în volum sau conținutul de oxigen din benzină depășește 2,7% m/m, la pompele de alimentare va fi inclus și următorul text de avertizare: «Atenție! Verificați compatibilitatea motorului autovehiculului dumneavoastră cu acest amestec de carburant», după cum scrie în Ordonanţa de Urgenţă.

La motorină, avertismentul apare dacă se depăşeşte pragul 7% componentă bio.

Potrivit ultimelor date ale Oil Bulletin, serviciul de monitorizare a pieţei carburanţilor, la data de 17 decembrie, preţul mediu al benzinei vândute în România era de 1,09 euro pe litru, al doilea cel mai mic din Uniunea Europeană, după cel din Bulgaria, unde acest carburant costă, în medie, un euro litrul, şi la egalitate cu cel Ungaria. La motorină, preţul mediu de la noi era de 1,17 euro pe litrul, preţuri mai mici decât la noi fiind în Bulgaria, Lituania, Luxemburg şi Spania.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Economie

Economie

Anunț de mediu: solicitare obținere acord de mediu pentru „CONSTRUIRE CASĂ DE VACANŢĂ A-FRAME”, comuna Arieşeni, sat. Bubești, Nr. 75A

Ioana Oprean

Publicat

în

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu. Ciupa Adrian Nicolae domiciliat în Municpiul Beiuş, Str. Republicii nr. 12, Judeţul Bihor, titular al proiectului: ”CONSTRUIRE CASĂ DE VACANŢĂ A-FRAME”, propus a fi amplasat în jud. Alba, Comuna Arieşeni, Sat. Bubești Nr. 75A sau identificat prin NR. CAD. 70126, anunţă publicul interesat asupra […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 6 august 2026: Finalizarea proiectului cu titlul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a Şcolii Gimnaziale Ştefan cel Mare Cetatea de Baltă”

Dana Opruta

Publicat

în

Comuna CETATEA DE BALTĂ anunță finalizarea proiectului cu titlul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a Şcolii Gimnaziale „Ştefan cel Mare” Cetatea de Baltă” cod F-PNRR-Dotari-2023-6195,  Investiția parte din PNRR Componenta C15: Educație Reforma 4. Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior Investiția 9. Asigurarea echipamentelor și a resurselor tehnologice digitale pentru unitățile de […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 5 august 2026: Lansarea proiectului cu titlul „Panouri Fotovoltaice Autonome: Energia Viitorului pentru o Românie Sustenabilă”

Dana Opruta

Publicat

în

25.07.2026   Comunicat de presă – lansare proiect   „Panouri Fotovoltaice Autonome: Energia Viitorului pentru o Românie Sustenabilă”   Apel de proiecte: PFM/322/PFM_P1/NA – Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile Scopul proiectului: Realizarea unei capacități noi de producere a energiei electrice din surse regenerabile solare, cu o […]

Citește mai mult