Actualitate

Din 1 februarie, salariaţii firmelor din turism și alimentație publică nu mai plătesc impozitul pe venit de 16%

Ioana Oprean

Publicat

în

impozit-forfetarPersoanele angajate în baza unui contract de muncă încheiat pe un an de zile cu firmele din sectorul turistic, restaurante şi alimentaţie publică vor fi scutite de la plata impozitului pe venit, de 16%, începând cu 1 februarie 2017.

Măsura este inclusă în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2017, publicată recent în Monitorul Oficial, şi vizează salariaţii firmelor prevăzute în Legea nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, în vigoare de la 1 ianuarie 2017, scrie avocatnet.ro.

Potrivit textului de lege, vor fi scutite de la plata impozitului pe venit „persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), ca urmare a desfăşurării activităţii pe bază de contract individual de muncă încheiat pe o perioadă de 12 luni, cu persoane juridice române care desfăşoară activităţi sezoniere dintre cele prevăzute la art. 1 al Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, în cursul unui an”.

Aşadar, angajaţii firmelor care desfăşoară activităţi în sectorul turistic, restaurante şi alimentaţie publică, vor fi scutiţi de la plata impozitului pe venit, de 16%. Practic, poate fi vorba de ospătari, barmani, dar şi celelalte persoane angajate de entităţile din domeniul turistic şi alimentaţie publică.

Mai sunt scutiţi de la plata impozitului pe venit următorii contribuabili:
– persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, pentru veniturile realizate din:
activităţi independente, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere;
salarii şi asimilate salariilor;
pensii;
activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură.
– persoanele fizice, pentru veniturile realizate din venituri din salarii şi asimilate salariilor  ca urmare a desfăşurării activităţii de creare de programe pentru calculator (mai pe scurt, programatorii – detalii aici);
– persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor ca urmare a desfăşurării activităţii de cercetare-dezvoltare aplicativă şi/sau de dezvoltare tehnologică.

sursa:capital.ro, avocatnet.ro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Autostrada A1: 1.500 de oameni și peste 300 de utilaje grele pe șantierele secțiunii Cornetu-Tigveni: „Străpungerea” Carpaților, în ritm susținut

Ioana Oprean

Publicat

în

Autostrada A1: 1.500 de oameni și peste 300 de utilaje grele pe șantierele secțiunii Cornetu-Tigveni: „Străpungerea” Carpaților, în ritm susținut „Mobilizarea este foarte bună pe Secțiunea 3 (Cornetu-Tigveni) a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1)! Progresul pe acest important contract de infrastructură rutieră din România a depășit pragul de 12%”, a anunțat, joi, 12 martie 2026, Cristian Pistol, […]

Citește mai mult

Actualitate

Alba Iulia și Sebeș, orașe-fanion într-un proiect de creștere a capacităților de planificare integrată a energiei, climei și spațiului

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Alba Iulia și Sebeș, orașe-fanion într-un proiect de creștere a capacităților de planificare integrată a energiei, climei și spațiului Agenția Locală a Energiei Alba (ALEA), în calitate de partener în consorțiul european al proiectului LIFE IN-PLAN, a organizat, miercuri, 11 martie 2026, conferința națională de diseminare a rezultatelor proiectului. Evenimentul a reunit peste 30 de […]

Citește mai mult

Actualitate

Trei minivacanțe în primăvara lui 2026: Câte zile libere vor avea românii în următoarele trei luni 

Ioana Oprean

Publicat

în

Trei minivacanțe în primăvara lui 2026: Câte zile libere vor avea românii în următoarele trei luni Primăvara lui 2026 aduce mai multe minivacanțe pentru români. În următoarele trei luni – aprilie, mai și iunie – atât angajații, cât și elevii vor avea, în fiecare lună, zile libere datorită sărbătorilor legale și vacanțelor prevăzute în calendar. […]

Citește mai mult