Dilema privind mandatele de deputat din Alba, patru sau trei pentru PNL, va fi lămurită joi. BEC anunță rezultatele finale
Biroul Electoral Central anunță, joi, distribuirea mandatelor și rezultatele finale ale alegerilor parlamentare din 11 decembrie. Astfel, dilema privind mandatele de deputat din Alba, trei sau patru pentru PNL, va fi lămurită.
În cazul în care PNL ia patru mandate ar fi una dintre cele mai mari aberații legislative, dar nu ar fi pentru prima dată când se întâmplă așa ceva în România.
Două analize, ale Agenției de Rating Politic și a Institutului de Politici Publice, realizată pe datele comunicate de Biroul Electoral Central la nivelul centralizării a 99,9% din voturi, arată că PNL va obține în Alba patru mandate de deputat.
Dacă la Senat lucrurile sunt clare, cele două mandate fiind obținute de Alexandru Pereș (PNL) și Daniel Breaz (PSD), la Camera Deputaților, exceptând cele două mandate întregi obținute la nivelul județului de către Florin Roman (PNL) și Ioan Dîrzu (PSD), celelalte trei posturi de deputați urmează să fie stabilite la redistribuirea națională.
Potrivit simulărilor efectute de partide, după numărarea de către BEC a 98,8% din voturile exprimate, în județul Alba cele două partide mari, PNL cu trei mandate și PSD cu două mandate la Cameră ar lua toate locurile de deputați. Practic, pe lângă cei doi deputați menționați, în Alba ar urma să mai ocupe această funcție, Corneliu Olar (PNL), Claudiu Răcuci (PNL) și Cornel Suciu (PSD).
Conform acestei simulări, deși PNL a obținut în județul Alba doar 44.921 voturi (37,07%), la Camera Deputaților ar putea obține trei mandate (echivalentul a 60% din voturi valabile exprimate), beneficiind de o prevedere a legii, care se referă la repartizarea proporțională a mandatelor de parlamentar.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | O fostă haltă CFR din Alba ar putea fi transformată într-un muzeu în care să fie expuse Tăblițele de la Tărtăria
O fostă haltă CFR din Alba ar putea fi transformată într-un muzeu în care să fie expuse Tăblițele de la Tărtăria Fosta haltă CFR Săliștea ar putea fi transformată într-un muzeu în care exponatele principale să fie Tăblițele de la Tărtăria. Intenția a fost anunțată, duminică, 8 februarie 2026, de primarul comunei Săliștea, Ioan Gherman, […]
FOTO | Medici noi la Spitalul Orășenesc “Dr. Alexandru Borza” Abrud: Dr. Bobar Delia – medic specialist endocrinolog și Dr. Dimitriu Tudor – medic specialist otorinolaringologie (ORL), s-au alăturat echipei medicale
Medici noi la Spitalul Orășenesc “Dr. Alexandru Borza” Abrud: Dr. Bobar Delia – medic specialist endocrinolog și Dr. Dimitriu Tudor – medic specialist otorinolaringologie (ORL), s-au alăturat echipei medicale Spitalul Orășenesc “Dr. Alexandru Borza” Abrud are doi noi medici specialiști: un endocrinolog și un ORL-ist. Dr. Bobar Delia și Dr. Dimitriu Tudor s-au alăturat echipei […]
FOTO | Momente emoționante la Colegiul Militar din Alba Iulia: Plutonier adjutant principal Ghiță Bordea, subofițer de comandă, trecere în rezervă după 40 de ani în uniformă militară. 22 de ani i-a petrecut în școala albaiuliană
Momente emoționante la Colegiul Militar din Alba Iulia: Plutonier adjutant principal Ghiță Bordea, subofițer de comandă, trecere în rezervă după 40 de ani în uniformă militară. 22 de ani i-a petrecut în școala albaiuliană Plutonier adjutant principal Ghiță Bordea, subofițer de comandă, a trecut în rezervă după 40 de ani în uniformă militară. 22 de […]