Diana Mârza, noul manager al Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia
Directorul financiar contabil al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, Diana Simona Mârza, va prelua funcția de manager după ce a fost admisă la concursul organizat de Consiliul Județean Alba, având un punctaj final de 9,49.
Potrivit unui anunț postat pe site-ul Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia, Diana Mârza a obținut 9,33 la evaluarea proiectului de management și 9,66 la proba de evaluare a abilităților manageriale.
Diana Mârza, directorul financiar contabil al Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia, a fost singurul candidat înscris pentru funcția de manager al acestei instituții, ocupată în prezent de Nicoleta Coșarcă, al cărei mandat va înceta de drept ca urmare a îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.
Astfel, funcția de manager va fi preluată de Diana Mârza, care cunoaște activitatea spitalului, fiind de mulți ani în echipa de conducere, alături de Dan Crainic – director medical și Monica Onețiu – director de îngrijiri medicale.
Potrivit declarației de avere pe anul 2018, ec. Nicoleta Coșarcă a obținut, din funcția de manager, anul trecut, suma de 95.997 de lei, ceea ce înseamnă un salariu de circa 8.000 de lei lunar.
În schimb, ec. Diana Mârza a obținut de la spital suma de 85.813 de lei, adică peste 7.100 de lei lunar.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Primarul din Alba Iulia explică de ce este necesar împrumutul de până la 30 de milioane de euro prin emiterea de obligațiuni municipale: „Este o decizie strategică”
Primarul din Alba Iulia explică de ce este necesar împrumutul de până la 30 de milioane de euro prin emiterea de obligațiuni municipale Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a explicat, luni, 16 februarie 2026, de ce este necesar împrumutul de până la 30 de milioane de euro prin emiterea de obligațiuni municipale. Citește și: […]
ACCIDENT rutier DN14A: Un șofer din Alba s-a răsturnat în afara carosabilului. O fetiță de 9 ani și o femeie au ajuns la spital
ACCIDENT rutier DN14A: Un șofer din Alba s-a răsturnat în afara carosabilului. O fetiță de 9 ani și o femeie au ajuns la spital Un accident rutier a avut loc duminică seara, în jurul orei 20.00, pe DN14A. Un șofer din Alba s-a răsturnat cu mașina în afara carosabilului. O fetiță și o femeie au […]
VIDEO | Cântarul pentru aur, obiect nelipsit din casele locuitorilor din Roșia Montană, la loc de cinste în colecția unui localnic. Robust, dar foarte sensibil și cu o precizie mare, cântărea la miligrame metalul prețios
Cântarul pentru aur, obiect nelipsit din casele locuitorilor din Roșia Montană, la loc de cinste în colecția unui localnic. Robust, dar foarte sensibil și cu o precizie mare, cântărea la miligrame metalul prețios În Roșia Montana, cel mai vechi oraș minier din România, unde odinioară străzile forfoteau de mulțimea de oameni, iar vatra așezării istorice […]