Dialog guvernamental

Două sunt priorităţile legislative ale guvernului Boc: uniformizarea salariilor profesorilor şi Codul de Dialog Social. Deciziile definitive obţinute de unii profesori în instanţă dublate de lipsa banilor justifică într-un fel legea de uniformizare a salariilor din învăţământ. Ar fi cel puţin ciudat ca pentru aceeaşi muncă un profesor din Botoşani să fie plătit diferit faţă de un profesor din Alba, de pildă. Dar deciziile instanţei au fost luate în baza unei legi, care a fost adoptată cu votul parlamentarilor din toate partidele politice, în ciuda avertismentelor premierului de atunci Călin Popescu Tăriceanu. Ea a fost apoi promulgată de preşedintele Traian Băsescu deşi ştia care este situaţia finanţelor ţării. Toţi s-au gândit doar la câştigul electoral imediat, refuzând dialogul pe temă la care-i invitase Tăriceanu şi scuzându-se acum pentru pocinoagele create de votul dat în interes electoral propriu, prin aceea că nu au ştiut exact cum stau lucrurile. Dar nici n-au fost curioşi să afle! Lipsa dialogului a fost ridicată însă la rang de artă. Situate pe poziţii contrarii, ireductibile, partidele, prin reprezentanţii lor, au ucis orice fel de dialog. Nu putem uita poziţia rigidă pe care s-au situat de exemplu liberalii aceluiaşi Tăriceanu care au condiţionat fără drept de negociere prezenţa lor într-un guvern alături de PDL prin menţinerea lui Tăriceanu în poziţia de premier. Ştiau că o astfel de cerere era de neacceptat, va să zică au mimat doar o oarece încercare de comunicare. Tăriceanu a plătit rigiditatea cu funcţia de preşedinte al PNL. Nici PDL nu se dă în vânt după dialog, argument în favoarea acestei afirmaţii stând desele asumări de răspundere prin care a „rezolvat” reforma statului. Au şuntat astfel instituţia Parlamentului, o instituţie destinată eminamente dialogului, dezbaterii, în ideea că unde sunt minţi mai multe şi rezultatul muncii lor va fi superior. Legea salarizării unice a bugetarilor, adoptată cu repetiţie prin asumarea răspunderii este exemplul cel mai concludent.
Însă nu numai politicienii vorbesc fără să se asculte unii pe alţii. Au exportat atitudinea şi în relaţia guvernului cu sindicatele, cu patronatele şi cu societatea civilă în general, atâta câtă mai există. Liderii sindicali, dincolo de păcatele lor, acuză pe bună dreptate guvernul că nu dialoghează sau că întâlnirile pe care le au pe diverse teme sunt doar formale. Adoptarea, tot prin lipsa dezbaterii parlamentare, a noului Cod al Muncii a fost criticată de toată lumea în condiţiile în care el reglementează un domeniu extrem de important pentru societate – relaţiile pe piaţa muncii. Li s-a promis atunci sindicatelor că va fi promovată o nouă lege care să reglementeze relaţia dintre reprezentanţii angajaţilor şi patronat, fie el privat sau statul român (instituţiile şi firmele statului fiind principalele sectoare în care există sindicate). Şi a venit vremea acestei noi legi, botezată Codul de Dialog Social. Şi cum credeţi că vrea guvernul să o promoveze? Cumva prin dialog, dezbatere parlamentară? Dar mai sugestiv decât atât: la începutul săptămânii trecute era programată o întâlnire între partenerii sociali şi ministrul Muncii Ioan Nelu Botiş pentru discutarea proiectului Codului de Dialog Social. Credeţi cumva că DIALOGUL a avut loc?, Nu, pentru că proiectul fusese deja trimis la Consiliul Economic şi Social. Halal exemplu de înţelegere. Dacă nici pe CODUL DE DIALOG SOCIAL nu se poate dialoga, credeţi că există alte teme? Dacă cei puţini care conduc nu-i ascultă pe cei mulţi, ce înţelegere au dreptul să ceară, la rândul lor, din partea acestora?
Anca DINICĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI