Cultură Educație

DGFP Alba clarifică nelămuririle privind declaraţia unică

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Alba a organizat recent prima întâlnire de lucru din cadrul acţiunilor cuprinse în planul campaniei de informare a opiniei publice privind implementarea „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, formular 112. La această întâlnire au participat reprezentanţi ai mediului de afaceri, precum şi conducerea DGFP Alba, a Casei Judeţene de Pensii Alba şi a Casei de Asigurări de Sănătate Alba. Obiectivul principal al întâlnirii l-a constituit pregătirea aplicării unitare a modificărilor legislative adoptate prin HG 1.397/2010 în ceea ce priveşte declararea impozitului pe venit, a contribuţiilor sociale şi a evidenţei nominale a persoanelor asigurate printr-o declaraţie unică. Specialiştii DGFP Alba au prezentat noutăţile legislative în domeniu, urmând ca la următoarea întâlnire cu agenţii economici, ce va avea loc în data de 20 ianuarie 2011, la ora 10.00, să fie prezentate aplicaţiile informatice puse la dispoziţie de Ministerul Finanţelor Publice – ANAF, pentru încărcarea şi validarea datelor necesare depunerii declaraţiei unice. În cadrul dialogului desfăşurat, reprezentanţii mediului de afaceri au primit răspunsuri la întrebările adresate, iar propunerile lor vor fi înaintate conducerii ANAF pentru soluţionare. Marius Zinca, directorul executiv al DGFP Alba, a invitat contribuabilii ca până la 25 februarie, primul termen pentru depunerea Declaraţiei 112, să se adreseze grupului de lucru care funcţionează în cadrul instituţiei, pentru clarificarea problemelor generate de procesul de primire, înregistrare, prelucrare a declaraţiei unice şi prevenirea apariţiei unor disfuncţionalităţi în aplicarea noului cadru legislativ.
Joi, 13 ianuarie, DGFP Alba a organizat cea de-a doua întâlnire de lucru din cadrul campaniei de informare a opiniei publice privind declaraţia unică. La aceasta au participat reprezentanţi ai instituţiilor publice din judeţul Alba şi alte entităţi asimilate, conducerea DGFP Alba şi specialişti din cadrul Casei Judeţene de Pensii Alba, Casei de Asigurări de Sănătate Alba şi Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba. Următoarele întâlniri pe care DGFP Alba le va organiza săptămâna viitoare, la sediul instituţiei, în cadrul campaniei de informare a opiniei publice privind „Declaraţia unică”, vor fi miercuri, 19 ianuarie 2011, începând cu ora 9.00 – pentru instituţiile publice şi primăriile din judeţ şi joi 20 ianuarie 2011, la ora 10.00 – pentru agenţii economici, urmând să fie prezentate aplicaţiile informatice puse la dispoziţie de Ministerul Finanţelor Publice, ANAF, pentru încărcarea şi validarea datelor necesare depunerii Declaraţiei unice. Grupul de lucru constituit la nivelul DGFP Alba este coordonat de directorul executiv adjunct Petru Turtă şi funcţionează la Biroul „Asistenţă contribuabili” al DGFP Alba, (tel. 0258 819 825) având următoarea componenţă: Mirela Botaş, Maria Mihălţan şi Marcela Bera. Aceste informaţii au fost publicate şi pe portalul ANAF, în spaţiul destinat DGFP Alba, la adresa www.anaf.ro, la categoria „Informaţii publice”. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri

Ioana Oprean

Publicat

în

122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri La 21 februarie 2026, s-au împlinit 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848–1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Creația sa, impresionantă atât prin numărul lucrărilor, cât […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Pentru a celebra 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 – 16 martie 1957), la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, în spațiul primitor al bibliotecii, am organizat un atelier […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții”

Ioana Oprean

Publicat

în

Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții” Vineri, 13 februarie 2026, în cadrul Liceului Teoretic ,,Petru Maior”, a fost lansată cea de a treia ediție a revistei ,,THOUGHTS”. Pentru unii este doar o revistă, însă pentru […]

Citește mai mult