Curier Județean

DGASPC Alba: Persoanele cu handicap grav sau accentuat pot cere gratuitate pentru transportul interurban sau pentru decontarea carburantului. Unde poate fi depusă cererea

Ioana Oprean

Publicat

în

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Alba informează, persoanele cu certificat de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat de pe raza administrativ-teritorială a județului Alba, că:

-Începând cu 1 ianuarie 2021, a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 1.118/2020 pentru aplicarea prevederilor art. 24, alin. (9)-(10) din Legea nr. 448/2006, prin care persoanele cu handicap grav sau accentuat  pot opta, la cerere, pentru acordarea gratuității la transportul interurban sau pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul aflat în proprietatea acestora, familiei, asistentului personal, însoțitorului sau furnizorului de servicii sociale.

-De acest drept beneficiază și părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecție specială, stabilită în condițiile legii.

-Cererea de opțiune exprimată în acest sens poate fi depusă prin orice mijloace: electronice, servicii de curierat/poștale sau la sediul instituției, modelul fiind regăsit pe site-ul DGASPC Alba, secțiunea:”INFORMAȚII DE INTERES PUBLIC”, subsecțiunea: ”Acte necesare”.

-Dacă a fost exprimată opțiunea pentru decontarea carburantului, nu se mai acordă bilete de transport interurban.

-Dacă a fost exprimată opțiunea pentru acordarea gratuității la transportul interurban în baza biletelor de transport, persoana cu handicap nu poate solicita decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul.

-După depunerea opțiunii (dacă s-a optat pentru eliberarea biletelor de călătorie gratuită), beneficiarii pot solicita acordarea biletelor pentru călătoriile gratuite pentru transportul interurban.

-Persoanele cu handicap grav beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet de tren interregio IR cu regim de rezervare la clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele de transport fluvial, pentru 24 de călătorii pe an calendaristic.

-Beneficiază de 24 de călătorii pe an calendaristic şi următoarele persoane:
-însoţitorii persoanelor cu handicap grav, numai în prezenţa acestora;
-asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav.

-Persoanele cu handicap accentuat beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren interregio IR cu regim de rezervare la clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, pentru 12 călătorii pe an calendaristic.

-Beneficiază de 12 călătorii pe an calendaristic şi însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, numai în prezenţa acestora.

-Eliberarea biletelor de călătorie gratuită se face prin cerere, depusă la DGASPC, după caz, de către persoana cu handicap, reprezentantul legal al acesteia, a altei persoane cu împuternicire notarială dată de către persoana cu handicap/reprezentantul legal al acesteia, sau de organizația neguvernamentală, asistentul personal.

-Decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul se face pentru o perioadă de 12 luni, cuprinsă în perioada de valabilitate a documentului care atestă încadrarea în grad de handicap.

-Decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul aflat în proprietatea persoanelor cu handicap, familiei, asistentului personal, însoțitorului sau furnizorului de servicii sociale se face în baza cererii de decontare (model aflat pe site-ul DGASPC Alba).

-Însoțitorul persoanei cu handicap poate fi orice persoană care o însoțește și asigură conducerea autovehiculului în timpul deplasării.

-Cererea de decontare cuprinde o declarație pe propria răspundere potrivit căreia călătoria cu autoturismul a avut loc în interesul persoanei cu handicap, precum și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

-Cererea de decontare se depune la DGASPC Alba în termen de 60 de zile de la data efectuării călătoriei și este însoțită de bonul/bonurile fiscale de carburant, emise de societățile de distribuție a produselor petroliere.

-Numărul de călătorii pentru care se decontează carburant în cursul unui an nu poate depăși numărul de călătorii prevăzut la art. 24 alin(1) și (3) din Legea 448/2006, respectiv: 24 de călătorii pentru persoana cu handicap grav și 12 călătorii pentru persoana cu handicap accentuat.

-Calculul sumei aferente carburantului pentru care se face decontul se realizează pe baza tarifelor legitimațiilor de călătorie pentru călătoria cu trenul, prevăzute în convenția privind transportul persoanelor cu handicap cu trenul, aprobată prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor.

-La calculul sumei, se urmărește încadrarea sumelor decontate în limitele prevăzute de lege, respectiv : 750 lei anual pentru persoana cu handicap accentuat și 1500 lei anual pentru persoana cu handicap grav.

-În cazul în care limitele prevăzute de lege cu privire la numărul de călătorii sau la suma maximă decontabilă sunt atinse, persoana cu handicap nu mai poate solicita decontarea carburantului.

-DGASPC Alba decontează carburantul către persoanele îndreptățite în termen maxim de 60 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii și documentelor aferente.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cine este noul director general interimar al Fabricii de Arme Cugir și ce obiective are: „Continuarea investițiilor și asigurarea stabilității economice”. O altă persoană, nominalizată pentru funcția de director economic

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cine este noul director general interimar al Fabricii de Arme Cugir și ce obiective are: „Continuarea investițiilor și asigurarea stabilității economice”. O altă persoană, nominalizată pentru funcția de director economic Octavian N. Borza a fost numit recent în funcția de director general interimar al Fabricii de Arme Cugir, după ce Consiliul de Administrație al Fabricii […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Ioana Lazăr este prima femeie Ironman din Alba Iulia. Sportiva de la CSM Unirea Alba Iulia a încheiat cursa IRONMAN Vichy în 13 ore și 34 de minute

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ioana Lazăr este prima femeie Ironman din Alba Iulia. Sportiva de la CSM Unirea Alba Iulia a încheiat cursa IRONMAN Vichy în 13 ore și 34 de minute Ioana Lazăr, sportivă legitimată la CSM Unirea Alba Iulia, a devenit prima femeie din Alba Iulia care reușește să ducă la bun sfârșit un concurs IRONMAN full […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Cum s-a produs accidentul de pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia: Bărbat din Hopârta, transportat de urgență la spital după ce a fost lovit de o autoutilitară condusă de un cetățean maghiar

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cum s-a produs accidentul de pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia: Bărbat din Hopârta, transportat de urgență la spital după ce a fost lovit de o autoutilitară condusă de un cetățean maghiar Un accident rutier grav a avut loc luni după-masa, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Un bărbat de 53 […]

Citește mai mult