Curier Județean

Deţinătorii de grădini situate pe malurile râului Cugir nu pot rămâne indiferenţi faţă de ecologizarea zonei

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Grădinile  ocupate de numeroşi  cugireni de-a lungul râului Cugir (majoritatea locatari ai blocurilor din oraş), constituie nu doar o sursă materială  pentru familiile acestora ci şi un loc atractiv de agrement, mai ales pentru perioada de vară. Nimic de comentat din acest punct de vedere, dacă ţinem seama  că deţinătorii acestor locuri plătesc pentru suprafaţa ocupată atât la primărie cât şi la Composesoratul Grăniceresc cu care micii fermieri au încheiate contracte de închiriere. Unii dintre gospodari şi-au făcut frumoase şi destul de utile construcţii unde cresc păsări şi animale iar tot în incintele închise cu garduri de sârmă sau scânduri cultivă zarzavaturi care să-i scutească de la cumpărăturile din piaţă.  Şi cum râul este destul de aproape, există şi privilegiul să-ţi uzi grădina gratis de câte ori ai nevoie.
Din păcate un râu tot mai poluat, sufocat atât de gunoaiele aruncate iresponsabil de localnici în apă, dar şi de vegetaţia care se dezvoltă în albia acestuia pe zi ce trece. Primăria locală a făcut se pare destule sesizări la Agenţia de Mediu, respectiv la Apele Române să ia atitudine faţă de situaţia Râului Cugir, dar, din păcate nu s-a luat nicio măsură până acum.  Mulţi dintre localnici ne-au  făcut propuneri prin care să sesizăm autorităţile şi mai ales Apele Române că ar putea să intervină pentru ca râul să-şi schimbe înfăţişarea. Ei susţin că  Apele Române, în special, pe al  cărui domeniu  sunt amplasate multe grădini şi pentru care nu se plăteşte nicio chirie, ar putea obliga deţinătorii să-şi facă ordine pe porţiunea de râu în dreptul căreia se află spaţiul ocupat.  La fel de valabil ar fi demersul şi pentru administraţia locală pe al cărui domeniu privat se află gospodăriile.
Sunt propuneri venite de la toţi aceia care văd în tot ce se întâmplă cu acest  binecuvântat dar de la Dumnezeu, pe care mulţi ar dori să-l aibă, drept  o atitudine  de noncivilizaţie şi  lipsă de respect civic.
Nu putem încheia fără a evidenţia felul în care unii localnici cu gospodării individuale, situate pe malul drept al râului şi-au curăţat zona de râu din apropierea caselor şi grădinilor în mod exemplar, lucru ce dovedeşte că se poate şi altfel.

Petrecerea Divorțaților

Constantin PREDESCU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Accident rutier pe DN 75, în Câmpeni: O mașină a intrat în coliziune cu un parapet. Traficul este îngreunat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident rutier pe DN 75, în Câmpeni: O mașină a intrat în coliziune cu un parapet. Traficul este îngreunat Un accident rutier a avut loc vineri dimineața pe DN 75, în orașul Câmpeni. Din primele informații disponibile, un șofer ar fi pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune cu un parapet. Traficul este îngreunat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Universitatea din Alba Iulia cumpără echipamente de topografie și cadastru în valoare de aproximativ 2 milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Universitatea din Alba Iulia cumpără echipamente de topografie și cadastru în valoare de aproximativ 2 milioane de lei Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia a lansat o licitație deschisă pentru achiziția de echipamente și software de cadastru și topografie. Valoarea totală estimată este de 1.792.246,55 lei, fără TVA. Ofertele se depun până la 18 […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Cum va arăta după modernizare Scuarul Petöfi Șándor din Blaj: Din spațiu verde clasic, infrastructură verde-albastră. În ce etapă este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va arăta după modernizare Scuarul Petöfi Șándor din Blaj: Din spațiu verde clasic, infrastructură verde-albastră. În ce etapă este proiectul Primăria Blaj caută un constructor pentru reabilitarea Scuarului Petöfi Șándor. Valoarea estimată a contractului este de 3.697.884,82 lei, fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până pe 27 noiembrie 2026. Din spațiu verde clasic, […]

Citește mai mult