Rămâi conectat

Actualitate

DETALII despre noile reguli de la Finanţe pentru cei plătiţi pe drepturi de autor. Cine plăteşte, cât, şi când

Ziarul Unirea

Publicat

în

Contribuţiile sociale aferente veniturilor obţinute din drepturi de autor se reţin la sursă de către plătitori, iar contribuabilii trebuire să depună o declaraţie unică la ANAF până la data de 15 iulie. Iată detaliile, aşa cum apar ele în proiectul de modificare a Codului Fiscal, publicat ieri de ministerul Finanţelor.

 

*Declaraţia unică – CAS

„Persoanele fizice care realizeaza venituri din drepturi de proprietate intelectuală aplică regula generală de stabilire a contribuției de asigurări sociale prin reținere la sursă de către plătitorul de venit, în situația în care venitul net anual estimat a se realiza din aceste activități este cel puțin egal cu 12 salarii lunare minime brute pe țară ( plafonul de 22.800 lei in anul 2018). In acest caz, platitorul de venit are obligația să calculeze, să rețină, să plătească contribuția de asigurări sociale și să depună declarația – formular 112”, scrie în document.

Contribuabilii trebuie să depună în acest sens “Declarația unica privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”, în care îşi estimează veniturile nete din anul în curs.

Dacă ele sunt mai mari de 22.800 de lei pe an (echivalentul a 12 salarii minime lunare brute), sumă la care se ajunge după aplicarea cotei de cheltuieli forfetare de 40%, se plăteşte, prin reţinere la sursă, contribuţia de 25% aplicată la cel puţin 22.800 de lei. Dacă nu, plata este opţională.

Dacă veniturile estimate sunt sub acel prag, plătitorul nu reţine nimic, nu depune nimic, la fel şi contribuabilul.

Declaraţia unică se poate depune în acest an până la data de 15 iulie, iar de anul viitor până la data de 15 martie.

Dacă, ulterior, venitul realizat este mai mare decât cel estimat, dar peste prag, contribuabilii nu vor plăti în plus. Dacă este mai mic şi sub prag decât cel estimat, şi s-au plătit contribuţii, sumele nu se restituie. Dacă venitul realizat este mai mare decât cel estimat, şi peste prag, contribuabilul va plăti CAS pe diferenţă.

*CASS

„Pentru persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din arendă sau din asocieri cu persoane juridice, pentru care impozitul se reține la sursă, iar nivelul net estimat al veniturilor, pentru anul curent, este cel puțin egal cu 12 salarii lunare minime brute pe țară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuția, de la un singur plătitor de venit, acesta are obligația să calculeze, să rețină și să plătească contribuția de asigurări sociale de sănătate, precum și să depună declarația – formular 112”, scrie în document.

Deci reţinerea se va face la sursă, şi se face doar dacă venitul estimat este peste pragul de 22.800 de lei. Cota de contribuţie este de 10% aplicată la acest nivel anual net (brut minus forfetarul de 40%) chiar dacă venitul este mai mare.

Dacă venitul estimat este mai mic de 22.800 de lei pe an, nu se reţine nimic şi nu se depune nimic. Dacă este mai mare, contribuabilul are obligația depunerii Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, la termenele descrise în capitolul anterior.

Atenţie, cine primeşte bani, dar mai puţin decât pragul de 22.800 de lei anual dar vrea să se asigure la sănătate, o poate face plătind contribuţia de 10% pe un venit echivalent cu şase salarii minime brute, dacă depune declaraţia în termenul legal. Dacă o depune mai tîrziu dar vrea să fie asigurat, plăteşte contribuţia de 10% dar la un venit cumulat de 12 salarii minime.

Vor plăti însă contribuţia la sănătate .şi persoanele care nu realizează venituri. “Persoanele fizice care nu realizează venituri datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate la o bază de calcul egală cu 6 salarii minime brute pe țară indiferent de data depunerii declarației unice”.

Dacă venitul estimat în declaraţie este peste prag dar în timpul anului venitul realizat este sub prag, se va plăti o contribuţie de 10% aplicată la o bază de calcul de şase salarii. Dacă venitul estimat este sub prag, dar cel realizat în final este peste prag, se va plăti contribuţia de 10% la o bază de 12 salarii minime.

*Impozitul pe venit

Pentru cei care realizează venituri din activităţi independente, impozitul pe venit este de 10%, ca pentru toată lumea, şi se reţine la sursă.

„În cazul veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală, venitul net se determină de plătitorii venitului prin scăderea din venitul brut a cheltuielilor stabilite prin aplicarea cotei forfetare de 40 % asupra venitului brut. Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net și se reține la sursă, de către plătitorii veniturilor la momentul plății acestora, impozitul fiind final”, scrie în document.

Cele şapte declaraţii actuale care vor dispărea şi vor fi comasate sunt: D200 – veniturile realizate din România, D201 – veniturile realizate din străinătate, D220 – venitul estimat/norma de venit, D221 – norme de venit – agricultură, D600 – venitul bază pentru CAS, D604 – stabilire CASS persoane fără venit, D605 – stopare CASS persoane fără venit.

Autorităţile au estimat că circa un milion de contribuabili ar trebui să depună declaraţia unică.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024

Bera Larisa

Publicat

în

Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea