Actualitate

Destine distruse în faşă: Programul de testare auditivă a tuturor bebeluşilor e blocat de opt luni, iar aparatele întârzie să ajungă în maternități

Ioana Oprean

Publicat

în

Destine distruse în faşă: programul de testare auditivă a tuturor bebeluşilor e blocat de opt luni. Contractul dintre stat şi compania câştigătoare a fost încheiat vara trecută, dar aparatele n-au ajuns în maternităţi. Fără ele, o parte dintre bebeluşii cu probleme de auz sunt diagnosticaţi greşit cu retard sau autism. Ministerul le dă un ultimatum managerilor. Cine nu cumpără aparatele va fi demis!

În maternitate nu i-a fost testat auzul. Medicii şi-au dat seama că Sonia are probleme auditive abia la un an şi jumătate. I-au pus proteze auditive. Pentru că fetiţa tot nu vorbea, la şapte ani, i-au făcut implant cohlear.

În ţara noastră se nasc, în fiecare an, în jur de 600 de copii cu probleme auditive. Din păcate, cei mai mulţi dintre ei sunt diagnosticaţi la 2, 3, 4 sau chiar 5 ani. Asta pentru că doar în 17 din cele 160 de maternităţi se face screening auditiv.

Acum doi ani, Oana Geambaşu a intrat pe uşa Ministerului Sănătăţii cu gândul că va reuşi să implementeze un program de screening la nivel naţional. Şi a reuşit! Urmau să fie cumpărate 335 de aparate de screening auditiv. Licitaţia s-a încheiat în vara lui 2017. Fiecare spital trebuia să încheie un contract, dar la opt luni de la parafarea documentului, aparatele nu au ajuns în spitale.

Autorităţile promit că vor emite acest ordin pe 5 mai. Managerii care nu vor cumpăra aparatura riscă să fie demişi.

Sursa: stiritvr.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: ,,Sistemul financiar se prăbușește. În criza din 2008 s-au pierdut aproximativ 50 trilioane $. Acum se vor pierde mult mai mulți bani”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: ,,Sistemul financiar se prăbușește. În criza din 2008 s-au pierdut aproximativ 50 trilioane $. Acum se vor pierde mult mai mulți bani” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra riscului unei noi prăbușiri financiare globale, susținând că nivelul uriaș al datoriei publice a Statelor Unite și costurile tot mai mari ale dobânzilor arată o […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea

Ioana Oprean

Publicat

în

Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea Un exemplar deosebit de ciuvică a fost surprins recent într-o pădure din Parcul Natural Apuseni, în cadrul unor acțiuni de monitorizare a speciei. Chiar dacă este cea mai […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]

Citește mai mult