Actualitate

Despre Europa în capitala Ţării Moţilor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Deoarece copiii aud vorbindu-se tot mai mult despre Uniunea Europeană, educatoarele Ana Cîmpean şi Rodica Paven de la Grădiniţa nr. 2 Câmpeni, au încercat să  sărbatorească Ziua Europei transmiţându-le preşcolarilor un minim de cunoştinţe despre ceea ce înseamnă Uniunea Europeană, cine conduce, cum este viaţa oamenilor şi care sunt obiceiurile şi tradiţiile statelor UE. Pe parcursul acţiunilor premergătoare Zilei Europei, copiii au aflat că Europa este o „casă mare”, comună mai multor state, pe care le ajută şi le dezvoltă să fie mai curate şi mai bogate, iar oamenii acestor state doresc să trăiască în pace şi credinţă, să comunice mai uşor între ei,  având aceleaşi drepturi şi îndatoriri. De asemenea, preşcolarii au înţeles că, aşa cum fiecare ţară membră a UE are un steag, un imn şi o zi de naţională şi Uniunea Europeană este sărbătorită pe 9 mai. „România fiind ţară a Uniunii Europene, am considerat că de mici copiii trebuie să fie familiarizaţi cu conceptele şi simbolurile promovate de Uniunea Europeană”, a declarat directoarea Ana Cîmpean. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Analistul economic Adrian Negrescu: Românii vor resimți un șoc la raft chiar din această lună. Alimentele esențiale vor înregistra cele mai rapide și vizibile ajustări de preț

Bogdan Ilea

Publicat

în

Analistul economic Adrian Negrescu: Românii vor resimți un șoc la raft chiar din această lună. Alimentele esențiale vor înregistra cele mai rapide și vizibile ajustări de preț Românii ar putea resimți un adevărat șoc la raft chiar din această lună, avertizează consultantul economic Adrian Negrescu. Potrivit acestuia, prețul carburanților influențează decisiv costul final al bunurilor […]

Citește mai mult

Actualitate

Întreținerea zilnică a unui deținut în România: Statul a avut un buget alocat de peste 60 de lei pe zi pentru fiecare deținut

Bogdan Ilea

Publicat

în

Întreținerea zilnică a unui deținut în România: Statul a avut un buget alocat de peste 60 de lei pe zi pentru fiecare deținut În anul 2025, statul a avut un buget de 61,40 lei pe zi pentru fiecare deținut, sumă destinată cheltuielilor curente precum hrana, utilitățile, asistența medicală, produsele de igienă, transportul, comunicațiile și întreținerea […]

Citește mai mult

Actualitate

Rezervele valutare ale României, în scădere accentuată: Plăți scadente de peste 630 de milioane de euro în contul datoriei publice

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezervele valutare ale României, în scădere accentuată Rezervele valutare la Banca Națională a României (BNR) au scăzut, la 28 februarie 2026, la nivelul de 65,023 miliarde de euro, de la 65,812 miliarde de euro la 31 ianuarie 2026, a anunțat, luni, 2 martie 2026, banca centrală.  „În cursul lunii (n.a. februarie 2026) au avut loc […]

Citește mai mult