Actualitate

Despăgubiri de 75 de milioane de euro pentru producătorii agricoli din România afectaţi de secetă: Comisia Europeană ne ajută cu banii necesari

Ioana Oprean

Publicat

în

Despăgubiri de 75 de milioane de euro pentru producătorii agricoli din România afectaţi de secetă: Comisia Europeană ne ajută cu banii necesari

Comisia Europeană a aprobat o schemă românească de compensare a producătorilor agricoli pentru daunele suferite ca urmare a secetei severe din 2021 şi 2022.

Petrecerea Divorțaților

Măsura are un buget de aproximativ 75 milioane euro (aproximativ 365,6 milioane lei) şi este deschisă producătorilor agricoli de grâu, secară, triticală, orz, ovăz şi rapiţă direct afectaţi de seceta severă.

”Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă românească de compensare a producătorilor agricoli pentru daunele suferite ca urmare a secetei severe din 2021 şi 2022. Măsura, cu un buget de aproximativ 75 milioane euro (aproximativ 365,6 milioane lei), este deschisă producătorilor agricoli de grâu, secară, triticală, orz, ovăz şi rapiţă direct afectaţi de seceta severă”, anunţă CE, conform News.ro.

Care sunt condițiile pentru a beneficia de ajutor

Pentru a putea beneficia de ajutor, producătorii agricoli trebuie să îşi fi pierdut peste 30% din culturi ca urmare a secetei. În cadrul schemei, ajutorul va lua forma unor subvenţii directe proporţionale cu daunele suferite, pe baza rapoartelor privind daunele aduse culturilor. În cazul unei pierderi totale a culturilor lor, beneficiarii au dreptul la un ajutor în valoare de aproximativ 305 euro/ha (1.500 lei/ha), care să nu depăşească 40% din costurile eligibile.

Schema de ajutoare se va încheia la 31 decembrie 2022.

Comisia a evaluat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, în special în temeiul articolul 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care le permite statelor membre să sprijine dezvoltarea anumitor activităţi economice în anumite condiţii, precum şi în temeiul Orientărilor din 2014 privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale.

Comisia a constatat că schema este necesară şi adecvată pentru a compensa producătorii agricoli români pentru pierderile suferite ca urmare a acestui fenomen meteorologic extrem.

În plus, Comisia a concluzionat că schema este proporţională, întrucât se limitează la minimul necesar, şi că nu va avea efecte negative nejustificate asupra concurenţei şi a schimburilor comerciale în UE. Pe această bază, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Versiunea neconfidenţială a deciziei (cu numărul de caz SA.104579) va fi disponibilă în Registrul ajutoarelor de stat, pe site-ul web al Comisiei privind concurenţa, de îndată ce vor fi fost soluţionate eventualele probleme legate de confidenţialitate.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte

Ioana Oprean

Publicat

în

Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte Castanele, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive, sunt considerate unul dintre superalimentele toamnei. Bogate în vitamine și minerale, ele pot fi savurate coapte, oferind energie și savoare în zilele răcoroase de sezon. Toamna aduce cu ea mirosul de castane […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni România intră într-o perioadă cu temperaturi în scădere, nopți tot mai reci și precipitații însemnate în mai multe regiuni. În intervalul 2–15 noiembrie 2026, […]

Citește mai mult

Actualitate

Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista

Ioana Oprean

Publicat

în

Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista Concursul Național de Rezidențiat va avea loc în data de 15 noiembrie 2026, iar la examen sunt așteptați 9.969 de candidați, care vor concura pentru un total de 5.483 de locuri și posturi, a […]

Citește mai mult