Derby de promovare sub Drăgana ! Antrenorul Călin Moldovan (Metalurgistul Cugir): „Forta echipei ASU Poli Timişoara este dată de suporterii din Banat”
Va fi derby-ul Seriei a 4-a din Liga a 3-a sub Drăgana vineri, când se întâlnesc primele două clasate, liderul ASU Poli aflată la 5 puncte distanţă de contracandidata Metalurgistul Cugir. 
„Este un derby, în condiţiile în care se întânesc, conform clasamentului, cele mai bune echipe din seriei. Soarta promovării nu se va tranşa acum, dar dacă nu vom învinge, va fi infinit mai greu pentru noi. Categoric că ne gândim doar la varianta victoriei, sper să o şi obţinem”, a precizat antrenorul Călin Moldovan.
*Spectacol în tribune
Cum va fi deschisă spectatorilor şi tribuna întâi, iar la meci şi-a anunţat prezenţa şi celebra galerie „Peluza Sud”, este de aşteptat un spectacol de zile mari la Cugir. „Este admirabil ce se întâmplă în jurul acestei echipe din Timişoara şi pot afirma, fără a greşi, că suporterii reprezintă cel mai important atu al ASU Poli! Fac spectacol şi sunt necondiţionat alături de favoriţi„, a spus principalul ocupantei locului secund
*Chelaru, învoit de la lot!
La acest joc decisiv, Călin Moldovan se va baza şi pe serviciile internaţionalului Marius Chelaru, învoit câteva zile de la lotul naţional Under 19. Juniorul este al doilea marcator al echipei, cu 5 goluri (alături de Cîrstean) şi a punctat runda trecută la Cisnădie, deşi abia ajunsese la joc după amicalele „tricolorilor” cu Finlanda. „Am discutat cu oficialii federaţiei, cu antrenorul Andrei Spier. Nu se pune problema să lipsească de la acest joc, Chelaru se va prezenta la naţională cu câteva zile întârziere„, a menţionat Călin Moldovan.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Duminică, în „Alba Blaj” Arena, finalele Cupei României, Volei Alba Blaj – Dinamo, la feminin | Bilete, la vânzare, de azi, la 20 de lei
Duminică, în „Alba Blaj” Arena, finalele Cupei României, cu Volei Alba Blaj – Dinamo, la feminin | Bilete, la vânzare, de azi, la 20 de lei Volei Alba Blaj a pus în vânzare, începând de marți, 31 martie, la prețul de 20 de lei, bilete pentru finalele Cupei României, la feminin și masculin, jocuri care […]
Derby „de Alba”, CIL Blaj – CSU Alba Iulia, în debutul play-out-ul Seriei 7 din eșalonul terț, vineri, 3 aprilie
Derby „de Alba”, CIL Blaj – CSU Alba Iulia, în debutul play-out-ul Seriei 7 din eșalonul terț, vineri, 3 aprilie, la ora 17.00 Dacă CSM Unirea Alba Iulia și Metalurgistul Cugir vor evolua în play-off, celelalte două competitoare din Alba vor continua sezonul în play-out, iar în prima rundă a fazei secunde a campionatului este […]
Student Sport Alba Iulia – succes la junioare, eșec la senioare în competițiile de fotbal feminin
Student Sport Alba Iulia – succes la junioare, eșec la senioare în competițiile de fotbal feminin În ultimele jocuri, Student Sport Alba Iulia a câștigat la senioare și a pierdut la senioare. Citește și: FOTO | Antonia Botescu, noul director executiv al clubului Student Sport Alba Iulia: „Vin cu o perspectivă nouă și cu dorința […]
