Deputatul PSD, Ioan Dîrzu: S-a înființat Centrul Regional pentru Zona Montană, cu sediul la Câmpeni. 10 miliarde de euro, bani guvernamentali, în sprijinul locuitorilor din zona montană
Deputatul PSD de Alba, Ioan Dîrzu, a anunţat joi, într-o conferință de presă, că, recent, Guvernul a decis înființarea unui Centrul Regional pentru Zona Montană, cu sediul la Câmpeni, care va coordona județele Alba, Cluj, Hunedoara, Sălaj, Arad.
Centrul va avea două oficii zonale, unul la Abrud și unul la Săsciori, care vor coordona cele două văi importante din județul nostru, adică tot ceea ce înseamnă zonă montană.
Ioan Dîrzu a susţinut înfiinţarea acestui Centru care să vină în sprijinul locuitorilor din zona Munților Apuseni și a făcut mai multe demersuri pentru ca aceasta să fie înfiinţată.
Potrivit hotărârii de guvern adoptate, în acest moment Centrul numără în jur de 50 de angajați, urmând ca, după luna martie să se suplimenteze numărul de posturi. Suma de care va beneficia Centrul este de 10 miliarde de euro, pe o perioadă de 10 ani, bani guvernamentali.
”10 miliarde de euro nu sunt bani puțini, e drept că este o sumă care se întinde pe zece ani, dar sunt bani pe care îi putem folosi și trebuie să profităm la maximum, având zona montană în județul nostru. Este un lucru foarte important. Eu mă bucur că domnul minsitru Daea a ales această zonă, pentru că putea alege alta. M-am zbătut, am insistat și am reușit să îl aducem aici, în folosul oamenilor. Agenția va fi cea care va coordona proiectele pentru tot ceea ce înseamnă sumele respective pe zona montană de la ferme de animale, școli, infrastructură, va fi un fel de ADR pe zona montană”, a declarat deputatul PSD, Ioan Dîrzu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Drumul dintre Zlatna și Almașu-Mare, la un pas de finalizare: Când vor fi reluate lucrările de asfaltare și când se vor încheia
Drumul dintre Zlatna și Almașu-Mare, la un pas de finalizare: Când vor fi reluate lucrările de asfaltare și când se vor încheia Drumul dintre Zlatna și Almașu-Mare este la un pas de finalizare. Lucrările de asfaltare vor fi reluate săptămâna viitoare, iar în aproximativ 2 luni, DJ 705 va terminat. ,,Am avut o nouă discuție […]
VIDEO | Cel mai mare buget din istoria Blajului a fost aprobat. Primar: 303 milioane de lei sunt destinate investițiilor
Cel mai mare buget din istoria Blajului a fost aprobat. Primar: Un buget imens, dintre care 303 milioane de lei sunt destinate investițiilor Cel mai mare buget din istoria municipiului Blaj, potrivit primarului, a fost aprobat recent de Consiliul Local. Bugetul a trecut cu 17 voturi „pentru”, în timp ce un consilier a fost absent, […]
Primăria Aiud: Licitație publică cu strigare pentru atribuirea unui număr de 67 locuri de parcare rămase libere
Primăria Aiud: Licitație publică cu strigare pentru atribuirea unui număr de 67 locuri de parcare rămase libere Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local Aiud, în conformitate cu Regulamentul de închiriere a parcărilor amenajate din Municipiul Aiud, organizează în datele de 20, 28 mai și 9 iunie 2026, licitație publică cu strigare pentru atribuirea […]