Politică Administrație

Deputatul liberal Dan Simedru: ”Am votat în comisia de agricultură Legea prin care marile magazine sunt obligate să promoveze la vânzare un procent de 51% produse românești”

Ioana Oprean

Publicat

în

Membrii Comisiei de agricultură din Camera Deputaților au votat marți, 19 aprilie a.c. după dezbateri îndelungate și aprinse legea prin care marile magazine sunt obligate să promoveze la vânzare produse alimentare românești, în procent de 51%.

Conform acestei legi, “ comercianţii – persoane juridice autorizate, au obligaţia ca pentru categoriile carne, ouă, fructe, legume, miere de albine, produse lactate şi de panificaţie să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% volum de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse, provenite din lanţul scurt de aprovizionare. Excepţie fac comercianţii cu o cifră de afacere de până la 2 milioane de euro, echivalentă în lei.” Lanţul scurt de aprovizionare se referă la modalitatea de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici în activităţi de cooperare şi de dezvoltare economică la nivel local şi regional şi relaţii strânse între producători, procesatori şi comercianţi.

“Am participat la dezbaterile din Comisia de agricultură si am susținut amendamentele prin care produsele alimentare românești vor reprezenta 51% din volumul de marfă pus in vânzare. Este o măsură benefică atât pentru producătorii români, cât și pentru consumatori. Cu toții cred că ne dorim să găsim pe rafturile marilor magazine mai multe produse românești, fiind o măsură de sprijin a producătorilor români. Această măsură nu trebuie interpretată ca o barieră în calea liberei circulații a bunurilor și mărfurilor, un principiu de baza al Uniunii Europene, pentru că nu este o măsură protecționistă. Produsele românești sunt competitive si răspund criteriilor de calitate iar cel mai bun răspuns îl vom avea când legea va intra in vigoare și va fi implementată. Sunt convins că această lege va încuraja consumul de produse românești si economia locală și sunt încrezător că ea va fi adoptată prin votul majorității deputaților”. a susținut liberalul Dan Simedru.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier

Ioana Oprean

Publicat

în

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]

Citește mai mult