Politică Administrație

Deputatul de Alba, Dan Simedru: PNL cere demisia Ministrului Agriculturii, Daniel Constantin

Bogdan Presecan

Publicat

în

Dan SimedruDeputatul PNL de Alba, Dan Simedru, a declarat astăzi în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul partidului din Alba Iulia, că PNL solicită demisia de onoare a ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Motivul invocat de liberal este legat de nepublicarea în Monitorul Oficial, în termenul legal, a normelor metodologice de aplicare a Legii vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan, precum și de unele măsuri de reglementare ale acestei legii.

„Un fapt grav pe care parlamentarii Partidului Național Liberal l-au sesizat săptămâna aceasta a fost nepublicarea în Monitorul Oficial, în termenul legal, a normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan. Pentru o asemenea chestiune gravă, în mod normal, prinipalul răspunzător, adică ministrul Agriculturii și Dezvoltării  Rurale, vicepremierul Daniel Constantin, ar trebui să se simtă vinovat și chiar să-și dea demisia de onoare.

Legea nr. 17/2014 este una foarte importantă pentru evoluțiile viitoare din agricultura românească.

Astfel, conform art. 2 alin. 2 şi 3 din lege, posibilitatea dobândirii de terenuri agricole extravilane de către alte persoane decât cele române se face în condiţii de reciprocitate, iar verificarea revine Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Grav este că MADR nu poate, prin structurile sale teritoriale, să facă asemenea verificări, atât timp cât nici site-ul Ministerului Afacerilor Externe nu oferă informaţii pentru punerea în aplicare a legii. Astfel, constatăm că actele de vânzare-cumpărare ce se vor încheia cu persoanele fizice sau juridice străine vor fi susceptibile de nulitate absolută.

Un alt aspect important îl reprezintă posibilitatea declarării nulității actului de vânzare-cumpărare dacă acesta nu are avizele specifice ale Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Culturii, prevăzute la art. 3 din lege.

Alt aspect grav se regăseşte în prevederile art. 6 alin. 3. Astfel, se instituie obligaţia primăriilor de a transmite către Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale un dosar care să cuprindă lista preemptorilor, în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de cumpărare. Și aceasta în condiţiile în care termenul legal de exercitare a dreptului de preemţiune este de 30 de zile.  Din cauza acestui termen extrem de scurt, de 3 zile, există riscul omiterii unui preemptor, aspect care atrage anularea contractului de vânzare.

Ministerele implicate în acest proces legislativ au fost incapabile să armonizeze aceste prevederi în timpul prevăzut de legea-cadru care este deja în vigoare, dar care nu se poate pune în aplicare tocmai din lipsa acestora”, a explicat deputatul.

De asemenea, liberalii  solicită asumarea „gafei” ministrului Dan Constantin și retrimiterea de urgență a legii în Parlament pentru modificarea acesteia.

“Considerăm, de asemenea, că vinovat este şi premierul Victor Ponta, cel care coordonează activitatea miniştrilor direct implicaţi în elaborarea ordinului comun privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr.17/2014. PNL solicită o demisie de onoare măcar din partea ministrului Agriculturii, cel care şi-a asumat promovarea acestui act normativ”, a mai spus Dan Simedru.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Marius Hațegan, reacție la replica PSD Alba: ,,PSD-iștii din Alba s-au supărat fiindcă am vorbit despre „oamenii cinstiți” pe care i-au înfiletat la conducerea UM Cugir!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan, reacție la replica PSD Alba: ,,PSD-iștii din Alba s-au supărat fiindcă am vorbit despre „oamenii cinstiți” pe care i-au înfiletat la conducerea UM Cugir!” Marius Hațegan, reacție la replica PSD Alba: ,,PSD-iștii din Alba s-au supărat fiindcă am vorbit despre „oamenii cinstiți” pe care i-au înfiletat la conducerea UM Cugir!” Marius Hațegan, vicepreședintele […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat – drept la replică | PSD Alba: Marius Hațegan se ocupă de ceea ce știe mai bine: atacuri politice și bârfe. Problemele județului rămân nerezolvate

Ioana Oprean

Publicat

în

PSD Alba: Marius Hațegan se ocupă de ceea ce știe mai bine: atacuri politice și bârfe. Problemele județului rămân nerezolvate Declarațiile vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, reprezintă un atac politic lipsit de probe și argumente, îndreptat împotriva unor persoane. De fapt, Hațegan face ceea ce știe mai bine: poze cu câte o bucată de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat | Marius Hațegan (PNL Alba): PSD-iștii fac parada „inculpaților” în fruntea UM Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan (PNL Alba): PSD-iștii fac parada „inculpaților” în fruntea UM Cugir PSD-iștii fac parada „inculpaților” în fruntea UM Cugir.  După ce i-a înscăunat în fotoliul de director pe Sava și Trifan, amândoi cercetați pentru probleme cu legea, „ciuma roșie” își încearcă din nou norocul și împinge la înaintare un nou șef la conducerea Uzinei […]

Citește mai mult