Opinii - Comentarii

Deputatul Corneliu Olar i-a adresat o scrisoare Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în care îi cere să îi canonizeze ca sfinţi pe eroii moţilor – Horea, Cloşca şi Crişan

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Iată în continuare textul scrisorii pe care acesta i l-a adresat Întâiului stătător al Bisericii Ortodoxe Române:  „Preafericitului  Părinte Patriarh DANIEL
De curând s-au împlinit 227 de ani de când răscoala condusă de HOREA, CLOŞCA şi CRIŞAN a fost înăbuşită de către armata imperială iar la 28 februarie 1785, după cum ştim, HOREA şi CLOŞCA, pe numele lor conspirativ, au fost pedepsiţi cu cea mai cruntă pedeapsă din codul penal TEREZIAN, pentru vina de a fi fost conducătorii răscoalei şi anume prin zdrobirea oaselor de jos în sus şi tragerea pe roată a lui HOREA, lui CLOŞCA scoţându-i-se intestinele de viu, iar CRIŞAN spânzurându-se în celulă cu curelele opincilor.
După cum scrie istoria aceştia au ridicat poporul la luptă pentru drepturile naţionale ale neamului nostru românesc trăitor în acest spaţiu sub stăpânirea Imperiului Habsburgic şi a nobilimii maghiare, pentru abolirea iobăgiei, pentru nerecunoaşterea naţiei române care la acea vreme avea statut de naţiune tolerată, fără drepturi de păşunat, pescuit, vânat, casătorie cu acordul nobilului din zonă etc.
Răscoala a fost înăbuşită,  iar cei trei care au condus-o au fost prinşi cu ajutorul „cozilor de topor” ale vremii şi al episcopului de naţie sârbă din vremea aceea, care l-au predat autorităţilor vremii, în pădurea SCORUŞET, judeţul Cluj.
Având în vedere datele istorice care descriu toate câte s-au întâmplat, cauzele şi efectele lor la acea vreme, lupta dreaptă pentru o cauză sfântă a naţiei române:
– ţinând cont de faptul că ea a avut loc prin autodeterminarea obştei române trăitoare în acest spaţiu, în acel timp,
– ţinând cont de faptul că HOREA, CLOŞCA şi CRIŞAN s-au pus în fruntea norodului, ca urmare a adunării de la biserica din satul CURECHIU, din Ţara Zarandului,
– ţinând cont de faptul că HOREA, CLOŞCA şi CRIŞAN au suferit supliciul de seamă la scenă publică, primii doi au avut parte de o moarte martirică, iar cel de al treilea spânzurându-se în celulă, după care a fost şi el ciopârţit
– ţinând cont de faptul că trupurile celor trei le-au fost spintecate şi aruncate pe drumuri pentru a descuraja o noua răscoală,
– ţinând cont de patriotismul lor integral românesc şi de  faptul că ei au rămas în sufletul urmaşilor, urmaşilor lor şi astăzi,
Vă rog, Preafericite  Părinte Patriarh DANIEL, să faceţi demersurile pe care le consideraţi a fi necesare şi imediate, cu propunerea să se cerceteze, analizeze şi să  se găsească, cu dreaptă judecată, că după câte istoria spune despre HOREA, CLOŞCA şi CRIŞAN se pare că pot fi propuşi spre canonizare ca sfinţi ai neamului românesc. În susţinerea propunerii pe care v-o adresez vă amintesc că Biserica Ortodoxă Română, între alţii, l-a canonizat şi pe Ştefan cel Mare, despre care istoria ne-a arătat  prin ceea ce au scris cronicarii vremii ,,că era mic la stat, mare la sfat, iute la mânie şi degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat” etc. Am mai putea spune, fără a-i ştirbi cu nimic imensa personalitate istorică, că Ştefan cel Mare a construit biserici şi mănăstiri cu banii şi munca norodului. Horea a construit biserici (chiar dacă sunt mult mai puţine) cu mâna lui, după cum au stabilit cercetătorii zonei.
Cu speranţa că cei chemaţi să analizeze cele sugerate mai sus vor fi de bună credinţă, cu dragoste de neam şi de Dumnezeu iar decizia ce o vor lua va duce la canonizarea celor trei martiri, spre bucuria veşnică a neamului românesc”.

Corneliu OLAR, deputat ales în Colegiul nr.5 Munţii Apuseni – Teiuş,  judeţul Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

6 februarie 131 | Roșia Montană este atestată documentar: Înființată de către romani în timpul domniei lui Traian sub numele de Alburnus Maior

Bera Larisa

Publicat

în

6 februarie 131 | Roșia Montană este atestată documentar: Înființată de către romani în timpul domniei lui Traian sub numele de Alburnus Maior Roșia Montană este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania, România. Comuna este situată în centrul Munților Apuseni, la poalele Munților Metaliferi la 80 km de orașul […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

5 februarie: S-a încheiat acordul austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, în cadrul căruia Transilvania si Banatul rămâneau încorporate Ungariei

Ioana Oprean

Publicat

în

5 februarie: S-a încheiat acordul austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, în cadrul căruia Transilvania si Banatul rămâneau încorporate Ungariei În data de 5 februarie 1867, pe fondul unor înfrângeri militare în faţa francezilor, prusacilor şi piemontezilor, dar şi pe baza frământărilor naţionale din cadrul Imperiului Habsburgic, se ajunge la un compromis între Viena şi […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

2 februarie 1600: Mihai Viteazul s-a adresat, din Alba Iulia, Papei Clement al VIII-lea cerându-i ajutor împotriva otomanilor

Ioana Oprean

Publicat

în

2 februarie 1600: Mihai Viteazul s-a adresat, din Alba Iulia, Papei Clement al VIII-lea cerându-i ajutor împotriva otomanilor Mihai Viteazul a fost ban de Mehedinţi, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Munteniei şi, pentru o scurtă perioadă în 1600, conducător de facto al tuturor celor trei ţări care formează România de astăzi: […]

Citește mai mult