Deputatul Călin Potor se întoarce la prima dragoste: „Probabil în prima săptămână din aprilie voi lucra din nou la UPU”
Deputatul PSD, Călin Potor a anunţat săptămâna trecută că vrea să-şi reînceapă activitatea de medic la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia, dar de această dată în calitate de voluntar. Potor a primit răspuns pozitiv de la Colegiul Medicilor şi „probabil în prima săptămână din aprilie voi lucra din nou la Unitatea de Primiri Urgenţe”.
Pentru a putea însă să înceapă efectiv activitatea de voluntariat, medicul primar specialist în urgențe medico-chirurgicale Călin Potor este obligat să își reînnoiască atestatul profesional, pentru că activitatea medicală i-a fost întreruptă mai bine de 5 ani, conform reglementărilor Colegiului Medicilor din România.
„Cei care merg voluntari acolo, merg pentru a face o practică şi apoi să rămână în instituţie. Gândul meu este, având poate mai multa experienţă decât colegii mei mai tineri să pot ajuta Unitatea de Primiri Urgenţe. Poate am învăţat să respect mai mult şi să mă comport mai frumos cu pacienţii. Poate din acest punct de vedere va fi un câştig pentru UPU. Nu este tot una să-i spui un pacient: ocupă loc! Eu o să-i spun sărut mâna luaţi loc, eu sunt medic la UPU, numele meu este Călin Potor, o să facem o serie de analize. Comunicarea nu poate fi în exces acolo, trebuie să comunici mult, să comunici bine, şi să ajungi la sufletul pacientului, iar rezultatele se vor vedea. Am colegi care lucrează ca şi medici, jumătate de normă”, a explicat Călin Potor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor”
Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 […]
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]