Politică Administrație

Deputat PNL Florin Roman: Trăiască România Mare!

Ioana Oprean

Publicat

în

Doamnă/domnule Președinte de ședință,
Stimaţi colegi,

Vineri, 1 decembrie 2017, capitala de suflet a românilor de pretutindeni vă așteaptă cu brațele deschise, pentru a sărbători împreună 99 de ani de la înființarea statului român modern. Să sărbătorim împreună, în unitate, intrarea în Anul Centenarului României Mari.

La 1 Decembrie 1918, cei 1228 de delegați, de drept sau aleși, au hotărât pe vecie unirea Transilvaniei cu România.
Rezoluția unirii, citită de Vasile Goldiș, a fost votată în unanimitate de delegați. Decizia de unire cu România a fost primită cu mare entuziasm de peste cei 100.000 de români adunați la Alba Iulia, din toate colțurile țării. A fost desemnat Marele Sfat Național Român, prin nominalizarea a 200 de membri.

O delegație, avându-l în frunte pe Vasile Goldiș, căruia i s-au alăturat Alexandru Vaida Voievod, episcopii Miron Cristea și Iuliu Hossu, s-a deplasat la București, unde i-au prezentat Regelui Ferdinand și guvernului actul unirii. Decretul lege nr. 3631, din 24 decembrie 1918, consfințea actul memorabil de la Alba Iulia. Decretele de unire au fost ratificate în ședința solemnă din 29 decembrie 1919 a primului Parlament al României Mari, legea fiind promulgată la 31 decembrie.

Actul Marii Uniri a primit recunoașterea oficială internațională, din punct de vedere juridic, la Conferința de Pace de la Paris, delegația română fiind condusă de premierul de atunci, marele om de stat Ion I.C. Brătianu.

Tratativele au fost extrem de dificile. La 4 iunie 1920, delegații României și ai Ungariei semnau, la Trianon, Tratatul dintre Puterile Aliate și Asociate și Ungaria, prin care era recunoscută unirea de la Alba Iulia.

La intrarea în Anul Centenar, vă invit, dragi colegi, să ne ridicăm la înălțimea urmașilor noștri și să iubim România prin fapte! Și poate este timpul ca de aici, din inima democrației românești, să dăm semnalul unității. Să ne gândim la România! Iar prioritară, pentru întreaga clasă politică, să devină legarea provinciilor românești și prin autostrada „Unirii” și prin autostrada „ Sibiu-Pitești “.

Monumentul Unirii devine realitate!
Trăiască România Dodoloață!
La Mulți Ani, România!

Florin Roman, deputat PNL Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu din Sebeș, prezentat seniorilor care domiciliază în zonă

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu din Sebeș, prezentat seniorilor care domiciliază în zonă Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu a fost prezentat seniorilor care domiciliază în această zonă, a anunțat, sâmbătă, 21 februarie 2026, primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor.  „Mediul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | PSD solicită PNL și USR să înceteze disputa care blochează reforma de relansare economică

Ioana Oprean

Publicat

în

PSD solicită PNL și USR să înceteze disputa care blochează reforma de relansare economică PSD face apel la PNL și USR să înceteze disputele privind controlul asupra fondurilor destinate Programului de relansare economică – singura reformă autentică a actualei Coaliții de guvernare! Pachetul de măsuri trebuie avizat urgent de Ministerul Economiei! PSD subliniază că programul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Finanțare de un milion de euro pentru elaborarea Planului Urbanistic General la Aiud: ,,Este despre cum vrem să arate orașul în următorii ani”

Ioana Oprean

Publicat

în

Finanțare de un milion de euro pentru elaborarea Planului Urbanistic General la Aiud: ,,Este despre cum vrem să arate orașul în următorii ani” Primăria Aiud a câștigat o finanțare de 1 milion de lei pentru elaborare Planului Urbanistic General care nu a mai fost actualizat din anul 1999. Concret, un PUG actualizat înseamnă reguli clare […]

Citește mai mult