Rămâi conectat

Politică Administrație

Deputat PNL Claudiu Răcuci: De ce oare se chinuie PSD să trimită europarlamentari la Bruxelles, atâta vreme cât ei sunt cei mai mari duşmani ai Uniunii Europene?

Ziarul Unirea

Publicat

în

Deputatul PNL Claudiu Răcuci consideră că PSD şi ALDE au devenit cele mai nefrecventabile partide din Uniunea Europeană, deoarece, prin acţiunile şi declaraţiile lor, au demonstrat că vor să rupă România de UE şi că reprezintă un real pericol pentru principiile şi valorile europene:

„De doi ani şi jumătate, PSD şi ALDE au discreditat cu totul imaginea României în Uniunea Europeană, deşi UE ne-a adus bani, investiţii, locuri de muncă şi o gramadă de alte beneficii. Pentru mine este de neînţeles de ce PSD vrea să trimită reprezentaţi la Bruxelles, atâta vreme cât ei urăsc din tot sufletul Uniunea Europeană, iar faptele lor sunt numai împotriva drumului european al României.

Eugen Teodorovici, habarnistul care se joacă periculos cu banii ţării, se chinuie de peste un an ca să limiteze dreptul a peste 4 milioane de români de a lucra în străinătate!

Viorica Dăncilă este cea care-i certa pe europenii care s-au revoltat că în România justiţia este călcată în picioare de PSD şi ALDE.

Rovana Plumb, numărul 1 pe lista PSD, este cea care înjură Europa ca să-şi ascundă incompetenţa şi să românii nu vadă că ea nu a fost în stare să aducă mai nimic din fondurile europene gratuite pe care ni le dă UE ca să construim şcoli, spitale, căi ferate şi autostrăzi.

Despre Dragnea ştie toată Europa că este un om prins la furat şi condamnat, care ar da foc la ţară şi la Europa numai ca să scape el de pedepsele prevăzute de lege! Tot ceea ce face Dragnea împreună cu gaşca din jurul lui este împotriva intereselor naţionale ale României şi îi face pe tineri să continue să fugă din ţară. De PSD şi ALDE sunt la guvernare, peste 500.000 de tineri au plecat din ţară în statele UE, adică în acele state pe care PSD şi ALDE le urăsc pentru că sunt state prospere, democratice şi dezvoltate.

Duminică îi îndemn pe toţi românii să iasă la vot şi să dea PSD şi ALDE o lecţie usturătoare! Puterea este în mâinile românilor, iar duminică putem să scăpăm România de o boală de care suferă de la căderea comunismului, adică de PSD.

Haideţi să salvăm România împreună, să spunem DA la întrebările Preşedintelui şi să trimitem în Parlamentul European oameni ca Mircea Hava, Rareş Bogdan sau Siegfried Mureşan, oameni care au demonstrat prin fapte că vor binele ţării noastre!”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

4 aprilie-11 mai: Curățenia de primăvară la Alba Iulia. Programul activităților

Bogdan Ilea

Publicat

în

4 aprilie-11 mai: Curățenia de primăvară la Alba Iulia. Programul activităților Primăria municipiului Alba Iulia se pregătește de curățenia de primăvară. Mai multe zone din oraș urmează să fie măturate sau curățate între 4 aprilie și 11 mai.  Începe curățenia de primăvara în Municipiul Alba Iulia, în perioada 01.04.2024 – 11.05.2024. Se vor executa lucrări […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea