Demarează lucrările pentru apă și canalizare la Daia Română
Președintele Consiliului Județean Alba Ion Dumitrel, însoțit de Vicepreședintele Florin Roman, directorul general al SC Apa CTTA Viorel Lazăr și directorul general adjunct Ioan Drăghici, s-au deplasat astăzi în comuna Daia Română pentru a discuta, împreună cu Primarul Visarion Hăprian, asupra celei mai bune modalități de realizare a lucrărilor de alimentare cu apă și canalizare a localității.
“În urma discuțiilor, s-a convenit ca lucrările, ce vor demara în perioada imediat următoare, să fie realizate prin intermediul unui parteneriat între administrația locală, SC Apa CTTA și Consiliul Județean Alba. Astfel, Primăria este responsabilă de achiziționarea materialelor necare, SC Apa CTTA urmând să execute lucrările pentru cei aproximativ 23 de km de rețele și racorduri.
Se estimează că până la finalul anului fiecare gospodărie din Daia Română va fi racordată la apă și canalizare”, se arată într-un comunicat remis presei de George Șinca, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Alba.
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Trei blocuri din municipiul Blaj, cu peste 100 de apartamente, vor fi eficientizate energetic cu fonduri europene nerambursabile: Costuri mai mici pentru locatari și o calitate mai bună a vieții
Trei blocuri din municipiul Blaj, cu peste 100 de apartamente, vor fi eficientizate energetic cu fonduri europene nerambursabile: Costuri mai mici pentru locatari și o calitate mai bună a vieții Autoritățile publice ale municipiului Blaj, au demarat în urmă cu câțiva ani un amplu proces prin care urmăresc eficientizare energetică a tuturor locuințelor colective construite […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Producătorii din Alba, afectați de majorarea taxelor. Programul de relansare al PSD trebuie aplicat urgent
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Producătorii din Alba, afectați de majorarea taxelor. Programul de relansare al PSD trebuie aplicat urgent Efectele majorării taxelor, ale unor prevederi birocratice suplimentare – precum modificarea cerințelor pentru punctele de lucru – dar și ale măsurilor de reducere a cheltuielilor promovate de domnul Ilie Bolojan sunt resimțite mult mai puternic […]
A fost aprobat Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean Alba. Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „Este o nouă realizare cu beneficii pe termen lung a echipei noastre”
A fost aprobat Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean Alba. Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „Este o nouă realizare cu beneficii pe termen lung a echipei noastre” A fost aprobat Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean Alba, a anunțat, miercuri, 11 martie 2026, Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba. „Suntem primul județ din România […]