Actualitate

Delegație a IPA Regiunea 2 Alba, la Conferinţa Internațională din Slovenia

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Târgul Grădinarului

ipa sloveniaDoi jandarmi,  reprezentanţi ai IPA Regiunea 2 ALBA, au participat recent la a XIV – ediţia a Conferinţei Secţiilor Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor din centrul şi estul Europei. Întâlnirea internaţională s-a desfăşurat în localitatea Kranjska Gora, Slovenia şi a avut ca temă “Salvările montane şi rolul jandarmeriei şi poliţiei în salvările montane”.

Ţara noastră a fost reprezentată de un comitet condus de domnul comisar şef (r) dr. Mircea I. Gherghiţă – secretar general al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor  – Secţia Română. Domnul Alexandru Belaşcu şi domnul Ştefan Duru  au făcut parte din delegaţie, primul în calitate de vicepreşedinte şi al doilea ca secretat al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Regiunea 2 Alba. Alături de România au mai participat delegaţii din Cehia, Austria, Germania, Turcia, Ungaria, Rusia, Moldova, Finlanda, Lituania, Letonia, Polonia, Bulgaria, Serbia, Slovacia, Croaţia, Slovenia, iar din partea Biroului Permanent Executiv al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor  a participat domnul Wolfgang Gabrutsch – asistent internaţional trezorier.

Dezbaterile din cadrul conferinţei au urmărit evidenţierea modului de operare a structurilor cu atribuţii pe linia căutării, descoperirii şi salvării victimelor accidentelor montane. În acest sens, şeful echipei de salvatori montani din Kranjska Gora precum şi un ofiţer de poliţie din cadrul Unităţii de Poliţie Montană din Slovenia au prezentat amănunţit modul de acţiune şi de cooperare a structurilor montane pe timpul intervenţiilor din zona de responsabilitate, precum şi demersurile întreprinse pentru prevenirea accidentelor în munţi.

Este prima dată când o delegaţie a Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Regiunea 2 Alba participă la această conferinţă internaţională, iar această participare, coroborat cu materialele promoţionale distribuite, apreciem că a dus la promovarea unei imagini frumoase a Judeţului Alba şi la trezirea interesului străinilor de a lua contact cu istoria, cultura, tradiţiile şi frumuseţile naturale ale României”, precizează Ştefan Duru, secretar al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Regiunea 2 Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

26-30 martie 2026 | Vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane din România: Anunțul meteorologilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane din România: Anunțul meteorologilor Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, 25 martie 2026 o informare de vânt puternic, ploi şi ninsori în zonele montane, valabilă până luni, la ora 10.00. De vineri, ploile se vor extinde dinspre sud-vest şi vor cuprinde treptat toate regiunile. Stratul […]

Citește mai mult

Actualitate

Cifra de afaceri din industrie în prăbușire în România: Date oficiale ale INS

Ioana Oprean

Publicat

în

Cifra de afaceri din industrie în prăbușire în România: Date oficiale ale INS Cifra de afaceri din industrie pe total (piața internă și piața externă) a scăzut în luna ianuarie 2026, în termeni nominali, atât față de luna decembrie 2025, cu 16,3%, cât și față de luna ianuarie 2025, cu 4,3%, relevă datele publicate miercuri, […]

Citește mai mult

Actualitate

Premierul Ilie Bolojan: „În lunile următoare vom avea reduceri de nivelul zecilor de mii de posturi în aparatul central și local”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ilie Bolojan: „În lunile următoare vom avea reduceri de nivelul zecilor de mii de posturi în aparatul central și local” Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, 24 martie 2026 că, în următoarele luni, vor avea loc reduceri de nivelul zecilor de mii de posturi în tot aparatul central și în administrația locală, menționând, însă, că […]

Citește mai mult