Rămâi conectat

Actualitate

Delegaţia Colegiului „Alexandru Domşa” a revenit din Polonia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Anul școlar 2011-2012 reprezintă cel de-al doilea an (și ultimul) al proiectului multilateral Comenius Educational Tourism as a Means of Promoting Our Regions (Turismul școlar ca mijloc de promovare a regiunilor noastre), finanațat de către Uniunea Europeană prin intermediul Programului Învățare pe tot parcursul vieții și derulat la Colegiul Tehnic ”Alexandru Domșa” din Alba Iulia.

De la începutul anului școlar au fost derulate activități de informare, de documentare, au fost editate materiale și s-a participat la reuniuni transnaționale de proiect. Profesorii și elevii colegiului au fost informați de către membrii echipei de proiect asupra activităților în curs de derulare sau ce vor fi derulate prin intermediul materialelor informative sau a prezentărilor făcute la Consiliile profesorale, cu ocazia unor evenimente organizate în școală sau la nivel județean (Săptămâna Educației Globale, Concursul Made for Europe) sau cu ajutorul materialelor periodic actualizate de la Colțul Comenius. Părinții sunt invitați la reuniuni informale unde află ce au mai realizat și ce vor mai realiza copiii lor, participanți la proiect. Elevii participanți la proiect, cu vârste cuprinse între 11-16 ani, organizați pe grupe de lucru îndrumate de către un membru al echipei de profesori, s-au documentat la biblioteci și cu ajutorul Internetului asupra posibilităților de acces la obiective turistice de interes didactic din județ (identificate și marcate pe hărți anul anterior), asupra programului de vizitare, a taxelor de intrare, a posibilităților de cazare din zonele respective, a firmelor de transport de județ și a tarifelor practicate de acestea. Informațiile strânse vor fi organizate sub forma unei broșuri, pentru ca mai apoi, cu ajutorul lor, să se realizeze propurneri de excursii școlare în județ. Fiecare dintre cele 8 școli partenere la proiect va selecta câte o variantă de excursie de o zi, de două zile și de trei zile și în final acestea vor fi prezentate sub forma unui catalog de oferte de excursii școlare în regiunile din care provin școlile participante la proiect.La începutul acestei luni, o echipă formată din două cadre didactice (prof. Eleonora Trif și prof. Claudia Niculescu) și trei elevi au participat la cea de-a patra reuniune transnațională de proiect în localitatea Bialowieza, Polonia. Gazda reuniunii, Publiczne Gimnazjum w Białowieży, deși o școală cu doar aproximativ 200 de elevi situată într-un sat din apropierea graniției cu Belarus, a facut față impecabil celor 59 de oaspeți din Belgia, Bulgaria, Germania, Italia, Lituania, România și Turcia, propunând un program bogat, menit să-i familiarizeze pe oaspeți cu Regiunea Podlaskie și să prezinte tot ce are aceasta mai bun. Cum Pădurea Bialowieza, fauna acesteia – în special zimbrii, ortodoxismul și gastronomia sunt punctele forte ale acestei regiuni, programul reuniunii a inclus vizitarea Muzeului Parcului Naţional Bialowieza şi a rezervaţiei naturale din localitate, întâlnire şi discuţii cu cercetători de la Institutul de Cercetare a Mamiferelor din cadrul Academiei Poloneze de Ştiinţe, drumeţie în zona strict protejată a Pădurii Bialowieza, viziterea unui muzeu de icoane, a unei sinagogi, a unei mănăstiri şi a câtorva biserici ortodoxe diferite ca stil arhitectonic şi rit, servirea unor mese cu bucate specifice. Coordonatorii de proiect au avut întâlniri de lucru la care s-au discutat situaţia activităţilor ce trebuie derulate în acest an de proiect, a produselor ce trebuie realizate, a mobililăţilor, activităţi şi produse ce trebuie realizate pâna la următoarea reuniune de proiect, au stabilit coordonate comune de realizare a unor produse, au discutat despre dificultăţile întâlnite pe parcursul proiectului şi despre depăşirea acestora. Elevii participanţi au fost încurajaţi să comunice şi să se cunoască mai bine în cadrul unor activităţi special propuse pentru o mai bună cunoaştere, pe parcursul călătoriei către punctele de interes, la atelierele de lucru sau la seara festivă. S-au legat prietenii, s-a făcut schimb de informaţii de contact şi s-a luat ramas bun cu speranţa revederii la ultima reuniune transnaţională de proiect din Aydin, Turcia, în perioada 30 aprilie – 5 mai 2012.

Robert GHERGU 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Peste jumătate de milion de români beneficiază de tichete de energie. Cum se poate obține ajutorul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste jumătate de milion de români beneficiază de tichete de energie. Cum se poate obține ajutorul pentru plata facturilor O nouă tranșă de plăți pentru 628.173 de beneficiari ai tichetului de energie a fost efectuată de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), folosind la pentru achitarea facturilor de energie electrică aferente lunii […]

Citește mai mult

Actualitate

Fostul ministru al Finanțelor, despre dezastrul financiar al Guvernului: „O palmă pe care cifrele o dau aroganței!”

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Fostul ministru al Finanțelor, despre dezastrul financiar al Guvernului: „O palmă pe care cifrele o dau aroganței!” Fostul Ministru al Economiei și Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, trage un semnal de alarmă privind situația execuției bugetare pe primele nouă luni ale anului 2025, evidențiind eșecul politicilor de austeritate aplicate de Guvern. În ciuda diminuării aparentelor dezechilibre […]

Citește mai mult

Actualitate

Noi modificări în legea împotriva violenței domestice. Ordinul de protecție provizoriu va putea fi prelungit automat

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Noi modificări în legea împotriva violenței domestice. Ordinul de protecție provizoriu va putea fi prelungit automat Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care aduce schimbări importante în protejarea victimelor violenței domestice. Printre principalele noutăți se numără prelungirea automată a ordinului de protecție provizoriu până la soluționarea în primă instanță a cererii pentru emiterea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea