Defuncta Apollon Galda vrea cu orice preţ să îngroape ferma performantă STAZOO din Teiuş

O radiografie a parcursului sinuos pentru supravieţuire a structurilor fostelor IAS-uri

    Ferma zootehnică din Teiuş este o unitate cunoscută de pe vremea existenţei fostelor IAS-uri, adică dintre cele administrate şi sever tutelate de organele statului, în care mulţi specialişti au făcut confirmarea valorii lor profesionale. O perioadă grea, nimicitoare în sens profesional, a fost generată pentru mulţi dintre aceştia de perioada de după anul 1989. Unităţi de acest gen, unele absolut performante, dar şi specialişti de valoare, au intrat în diverse faze ale conului de umbră sau chiar au dispărut în vâltoarea diversiunilor şi sferelor de influenţă ce au năvălit peste existenţa lor.
Recent am intrat în posesia unor date statistice referitoare la ceea ce odată era o componentă a IAS Galda de Jos, fosta fermă zootehnică din Teiuş. Aceasta este cunoscută în prezent sub denumirea de STAZOO SRL. Referitor la evoluţia economică şi financiară a acesteia din ultimii ani, prezentăm câteva cifre: Capital existent în anii: 1999 – 10.400 lei; 2003 – 11.937 lei; 2006 – 499.000 lei; 2008 – 607.350 lei; 2010 – 578.736 lei. În ce priveşte profitul net al fermei, acest indicator a avut următoarea evoluţie: 30.335 lei în anul 1999; 8794 lei în 2003; 288.700 în 2004; 458.332 lei în 2006; 89.916 lei în 2008 şi 131.649 lei în anul 2009. Am prezentat aceste cifre în evoluţia lor, care este destul de grăitoare nu doar pentru specialişti, dar situaţia de ansamblu spune foarte multe pentru cei deprinşi cu analiza acestui tip de date. Ceea ce este evident, unitatea este pe profit – adesea consistent, şi a acumulat valori substanţiale la capitalul societăţii. La începutul anilor 90 întregul capital era tutelat de Apollon Galda, inclusiv o fermă zootehnică în localitate, iar fermele, precum cea din Teiuş, nu aveau capitaluri financiare proprii. Acum Apollon este practic inexistentă, adică aproape a dispărut, în timp ce la STAZOO situaţia este cea prezentată succint mai sus. Acesta este motivul pentru care ne-am propus să oferim cititorilor ziarului Unirea mai multe detalii despre ferma din Teiuş, pe care cu amabilitate mi le-a oferit fermierul şef al acestei societăţi, inginerul zootehnist Nicolae Stănescu, cel care prectică această meserie din anul 1982, când a absolvit facultatea la Cluj-Napoca.
– Pentru început vă rog să ne spuneţi când şi în ce condiţii a luat fiinţă unitatea dumneavoastră?
– Eu spun mereu că în general lucrurile ar fi mers foarte bine dacă după anul 1990, cum de altfel şi înainte, în interiorul firmelor s-ar fi lucrat conştiincios. Eu mi-am dat seama că lucrurile nu merg înspre bine nici la firma de care aparţineam cu ferma de la Teiuş. Aşa am ajuns să evaluez cum pot să creez cadrul prin care să pot eu să-mi hotărăsc soarta – dacă sunt în stare voi reuşi, dacă nu să nu pot da vina pe altcineva. Din discuţiile cu conducerea de atunci a SC Apollon Galda de Jos, am convenit să iau sub formă de închiriere parte din ferma zootehnică. Aceasta a fost divizată în 3 fracţiuni, din care, începând cu data de 6 mai 1999, eu am luat o parte, compusă din 2 grajduri, o magazie pentru cereale, 3 tractoare U650 cu utilajele aferente lucrărilor agricole şi efectivul de 70 capete bovine – 50 vaci cu lapte şi 20 tineret. Valoarea fracţiunii mele era evaluată atunci la suma de 788 de milioane de lei. Închirierea s-a făcut sub formă de leasing, cu clauza fermă de cumpărare la terminarea lesingului. Lucrurile nu mergeau deloc bine la firma Apollon, unde se făceau mereu datorii şi vindeau pe bucăţi pentru a subzista. În aceste condiţii mă simţeam în nesiguranţă, cu teama ca nu cumva să se refacă IAS-urile şi să pierd tot. Am solicitat o discuţie pentru a plăti anticipat partea mea din fermă. După 2 ani mai aveam de plătit 319 milioane de lei. Am făcut rost de bani din diverse împrumuturi şi pe data de 19 decembrie 2001 am achitat la Apollon Galda suma de 310 milioane de lei cu banii pe masă. Atunci, când cadrul era unul foarte relaxant căci eu dădeam banii deodată, am obţinut promisiunea că îmi vor ceda şi dreptul de proprietate asupra terenului, pe baza unor negocieri directe, că ei se vor ocupa de întocmirea documentaţiei necesare. Cu timpul lucrurile au luat o turnură neşteptată şi urâtă. Atunci când am dorit finalizarea tranzacţiei prin preluarea terenului, ei au venit cu pretenţii absurde, încercând să impună un preţ de peste 6 ori mai mare decât valoarea reală. Eu am mai cumpărat de la privaţi şi alte suprafeţe în vecinătate şi le-am oferit un preţ similar, dar ei insistă să obţină preţul de câteva ori mai mare decât cel real, al pieţei, şi uite aşa, de circa 10 ani de zile atât eu, cât şi ceilalţi doi vecini, nu ne putem dezvolta din cauză că nu este clarificată situaţia terenului. Orice dezvoltare, orice proiect de finanţare este declarat neeligibil pe acest motiv. Acum ei îmi cer chirie pe terenul aferent construcţiilor cumpărate, deşi acesta nu este înscris în Cartea Funciară. Nu există vreun contract de concesiune sau închiriere pe baza căruie eu să le plătesc ceva. În consecinţă, eu i-am acţionat în instanţă. Deci situaţia este blocată la acest nivel.
– Este greu de înţeles cum o firmă care, în condiţiile economiei de piaţă, aşa cum au existat ele după anul 1990, şi-a demonstrat doar capacitatea de a falimenta, de a toca felie cu felie ceea ce a era fostul IAS, devenită Apollon Galda de Jos, se înverşunează să blocheze dezvoltarea măcar a părţii care s-a dovedit a fi viabilă. Vă propun, însă, să revenim la condiţiile în care a evoluat ferma dvs., cu referire la datele pe care le prezentam mai sus, care nu sunt deloc de neglijat.
– Pentru a se înţelege mai bine consecinţele piedicilor ce şi se pun, vreau să mai precizez că unul dintre vecinii care a cumpărat o altă parte din fosta fermă de aici a pierdut o finanţare din fonduri europene în valoare de 850.000 euro pentru dezvoltarea fermei lui. În ce mă priveşte, cu efectivul de animale pe care eu l-am dezvoltat în cadrul fostului IAS, pe care l-am cumpărat, am început să lucrez pe cont propriu, în condiţii destul de grele. Vă daţi seama că aveam deja datorii serioase. Pe timpul verii, în perioada 21 mai – 14 septembrie, duceam vacile în hotar, mulsul se făcea în câmp… a fost foarte greu. Cu o furajare modestă, producţia nu putea fi decât pe măsură. Dezvoltarea efectivului de vaci am făcut-o în circuit intern. Introducerea de animale din afară înseamnă o sumedenie de riscuri. Aveam nucleul format din vaci de rasă Holstein, cumpărate de la fermele de reproducţie din Pantelimon şi Bălcaciu. Din exterior am cumpărat doar 30 capte, anul trecut, de la fosta fermă a SC Albalact. Cu paşi mărunţi, am trecut la reorganizarea fermei. Din anul 2007 am trecut la stabulaţie pe grajd pe tot parcursul anului. În prezent avem o furajare constantă, ceea ce face bine animalului şi avem control asupra producţiei, atât cantitativ, cât şi calitativ. Au crescut cheltuielie, dar şi profitul. În noile condiţii, starea animalelor este mult îmbunătăţită. Producţia a crescut de la o medie de 4200 litri/cap de vacă/lactaţie, la 7200 litri. Referitor la cifrele la care faceţi referire, evoluţia este una ascendentă, cu fluctuaţiile observate. Recunosc, au fost în timp unii ani foarte buni. Pentru producţia vegetală, anii 2005 şi 2006 au fost cei mai buni de când lucrez în domeniu. Pe de altă parte, până prin anii 2006-2008, ne-au ajutat foarte mult şi subvenţiile ce au venit din partea statului. A fost subvenţia pentru lapte, precum şi cea pentru viţele pînă la 6 luni şi pentru prima fătare, fonduri care veneau constant. Acum unele sunt sistate complet, altele vin cu întârziere, deci nu poţi să-ţi programezi anumite investiţii.
– Chiar în situaţia complicată cu patrimoniul, aţi reuşit să faceţi şi investiţii. Am văzut ferma modernă, utilată cu tehnologie de ultimă oră. Vă invit să ne faceţi o prezentare a acesteia.
– Am întocmit proiecte şi am reuşit să obţinem finanţare pe 2 proiecte foarte importante. Primul a fost din finanţare pe Sapard-ul românesc, prin care am construit o fermă nouă pe terenul cumpărat de la localnici, în apropierea celei existente. Proiectul a fost în valoare de 2 milioane de lei, din care jumătate a fost contribuţia proprie. Investiţia constă în grajdul propriu-zis, unde găzduim vacile pe lactaţie, care este dotat cu toate utilităţile de furajare, curăţare, depozitare a dejecţiilor, sală de muls şi un soft care ne furnizează informaţii, pot să spun, complete referitoare la starea vacilor şi producţia zilnică. Astfel, este suficient să urmăreşti parametrii oferiţi de calculator şi afli dacă şi unde apar anumite probleme. Al doilea proiect a fost pentru utilaje agricole, finanţat prin Programul FEADR, „Modernizare ferma de vaci cu lapte şi dotare cu utilaje agricole”, început în decembrie 2008. Prin finanţarea de 147.000 de euro, am reuşit să-mi dotez ferma cu tot ce înseamnă utilaje: un tractor de 100 C.P.. marca Ferguson, semănători pentru păioase şi prăşitoare, plug reversibil, grapă rotativă, cositoare, presă baloţi, remorci. Trebuie să spun că folosesc în continuare tractoarele şi celelalte utilaje cumpărate de la Apollon, deoarece le întreţinem şi sunt utile în continuare.
– Referitor la aceste proiecte, vă rog să ne spuneţi cu sinceritate, cum a funcţionat finanţarea, decontarea, derularea lor după obţinerea finanţării? Vă întreb acest lucru deoarece sunt destul de multe semnale că există multe dificultăţi.
– Eu am fost foarte mulţumit. Întotdeauna spun clar că ferma nouă am făcut-o prin Sapard-ul românesc, tocmai pentru a sublinia că acesta a funcţionat bine. Nu am avut probleme cu decontarea lucrărilor la finalul fiecărei etape. M-am convins că foarte important este ca documentaţia să fie corect făcută. Referitor la dotarea cu utilaje, achiziţia am făcut-o pe bază de contract cu o firmă austriacă. Am rămas impresionat de modul lor de lucru, de corectitudine şi promptitudine. În schimb, la întocmirea documentaţiei, am întâlnit unele cerinţe de-a dreptul stupide, rezolvate cu explicaţii pe măsură. Cum se ştie, ferma noastră este situată pe o colină, mai sus decât localitatea Teiuş. Chiar în această situaţie, la documentaţie a fost nevoie de adeverinţe de la MApN , precum şi de la cei din domeniul îmbunătăţirilor funciare, cum că nu se situează pe malul digurilor, în teren inundabil sau mlăştinos, al căror răspuns era că ferma se situează… „la confluenţa râurilor Arieş cu Mureş”, ori în acel perimetru putea fi oricare din situaţiile menţionate. Deducem de aici că nu conţinutul răspunsului contează, ci taxa şi existenţa unei ştampile.
– Unde livraţi laptele produs şi dacă aveţi probleme cu recuperarea banilor aferenţi producţiei livrate ?
– Se ştie din popor că este bine să colaborezi, să te ai bine cu vecinii. Eu cred că acesta este adevărul şi lucrez cu cei mai apropiaţi, deci cu Albalact. Este o colaborare absolut corectă. Trebuie să spun că am găsit înţelegere ca, atunci când am avut mare nevoie de bani, să-mi plătească chiar în avans laptele. La rândul meu, şi eu încerc să fiu cât se poate de corect.
– Cum funcţionează relaţia cu autorităţile, cu administraţia locală?
– Când există respectul reciproc, nu au de unde să apară probleme majore. Noi ne achităm obligaţiile, nu creăm probleme, şi nu ne deranjează cu nimc, deci totul este în regulă. La noi, ordinea priorităţii plăţilor este: datoriile la stat, inclusiv la administraţia publică, salariile oamenilor, iar din ce rămâne să facem câte ceva şi pentru a îmbunătăţi afacerea.
– Ce vă propuneţi pe viitor?
– Orice afacere trebuie să tindă spre dezvoltare. Noi trebuie să facem ceva pentru modernizarea celor 2 grajduri vechi. Avem stabilit exact ce să facem şi în ce mod. Trist pentru noi este că stăm de atâta timp şi nu putem să facem nimic în acel sector. Am pierdut foarte mult timp şi oportunităţi de finanţare. Problema este că se încheie perioada de finanţare din fonduri europene, iar noi suntem blocaţi tocmai de cei care ar fi trebuit să ne ajute. Noi, prin plăţile ce le-am făcut pentru cumpărare, le-am acoperit datoriile, ei au făcut altele până nu au mai avut ce vinde, iar acum ne încurcă pentru că vreau un preţ mai mare decât face terenul respectiv.
– Domnule inginer Nicolae Stănescu, mulţumesc pentru că aţi acceptat dialogul nostru, felicitări pentru rezultate şi pentru că sunteţi dovada că a existat şi posibilitatea supravieţuirii şi dezvoltării în condiţiile existente şi vă urez succes în rezolvarea problemelor ce le aveţi.

Constantin BUCEA

N.A.
Am încercat să aflăm informaţii referitoare la evoluţia lucrurilor privind valorificarea patrimoniului fostelor unităţi agricole de stat, de tip IAS la noi în judeţ. Redăm conţinutul unei ştiri apărută în ziarul Unirea în data de 28 mai 2002:
„Fostele IAS-uri nu mai trezesc interesul investitorilor
lDoar pentru Horticola Oiejdea există o ofertă de cumpărare
Fostele IAS-uri Transilvania Aiud, Apollon Galda şi Horticola Oiejdea au fost scutite recent de plata obligaţiilor la bugetul de stat, precum şi la bugetele locale. Surse din cadrul Administraţiei Domeniilor Statului (ADS) susţin că în urma hotărârii de privatizare a fostelor IAS-uri au fost organizate licitaţii, 3 în cazul Transilvaniei Aiud – care au eşuat, 2 – pentru Apollon Galda – nefinalizate şi una pentru Horticola Oiejdea care a fost, de asemenea, nefinalizată. Ca urmare, ADS a hotărât, pentru Transilvania Aiud, acordarea spaţiilor dezafectate unor întreprinzători, ceea ce se va întâmpla şi în cazul Apollon Galda. Singura societate tip IAS care prezintă interes rămâne Horticola Oiejdea, pentru care există o ofertă de cumpărare din partea firmei Aedifica. Lipsa de interes a investitorilor faţă de fostele IAS-uri se datorează şi faptului că patrimoniul acestora nu mai cuprinde decât în mică măsură terenuri agricole, majoritatea fiind restituite vechilor proprietari sau trecute în proprietatea administraţiei locale. Transilvania Aiud a predat Consiliului local tot terenul ce-i aparţinea, în suprafaţă de 308 ha. La rândul său, Apollon Galda a cedat Consiliului local peste 40 de hectare de teren. Horticola Oiejdea este singura societate care mai deţine teren agricol, în actualul patrimoniu fiind incluse peste 17 ha teren. Chiar dacă fostele IAS-uri au fost scutite de achitarea obligaţiilor la bugetul statului, aceste societăţi au rămas totuşi cu datorii la fondul asigurărilor de sănătate şi de şomaj. Este greu de crezut că în situaţia în care se află, aceste societăţi vor reuşi să-şi mai achite în totalitate datoriile restante”.
Aceste informaţii sunt cât se poate de lămuritoare în privinţa autorităţii fostului Apollon Galda de Jos asupra pretenţiilor ce le mai poate avea asupra terenului de la fosta fermă din Teiuş. Aceasta în condiţiile în care statul român le-a creat atâtea facilităţi, înlesniri şi scutiri, iar ei au consumat totul, fără a da socoteală nimănui. Nu este oare timpul să-i lase măcar pe cei care au dovedit că sunt eficienţi şi pricepuţi, să facă ceea ce ştiu şi mai bine – să administreze şi să dezvolte o fermă? Din surse ale ADS, aflăm că la ora actuală această instituţie, care are toate terenurile nevalorificate în vreun fel din structura fostelor IAS-uri, nu mai are în administrare decât terenul SC Horticola Oiejdea, fostele sere din localitate. Deducem de aici că cei de la Apollon se cramponează de ceva care nici măcar scriptic, formal, nu le mai aparţine. (C.B.)

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI