Politică Administrație

Decizii politice stabilite într-o bază militară. Social –democraţii se reunesc în Arsenal Park, din Orăştie

Ioana Oprean

Publicat

în

 05-arsenal-park-copySocial –democraţii conduşi de Victor Ponta au luat o decizie inedită de a organiza şedinţa extinsă a Comitetului Executiv Naţional al PSD într-o locaţie „militarizată”: Arsenal Park din Orăştie.

 Potrivit unor informaţii pe surse, social –democraţii se întâlnesc în parcul cu tematică militară de la Orăştie pentru a stabili reperele strategiei care va fi folosită în campania electorală din toamna acestui an, pentru alegerile prezidenţiale.

 Alegerea locaţiei -Arsenal Park Orăştie- pare să aibă legătură cu preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, care a petrecut aici, cu familia şi prietenii, Crăciunul şi revelionul trecut. Şedinţa lărgită a Comitetului Naţional al PSD va avea loc mâine, 30 iunie 2014. La aceasta vor participa preşedinţii de organizaţii judeţene, preşedinţii de consilii judeţene, parlamentarii PSD şi alţi lideri de la centru şi din teritoriu. Pe lângă discutarea strategiei electorale pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, social-democraţii vor aproba şi Regulamentul de organizare al alegerilor interne din partid pentru desemnarea candidatului PSD la funcţia de preşedinte al României.

  În fapt, marea şedinţă care se va desfăşura la Arsenal Park, la Orăştie, reprezintă şi o instruire pregătitoare în vederea reunirii, în data de 1 august 2014, în şedinţa Consiliului Naţional al PSD, reuniune ce va pregăti congresul PSD ce va avea loc la începutul lunii septembrie.

   Locaţia aleasă se extinde pe 88 de hectare, fiind situată in mijlocul unei păduri de la marginea municipiului Orăştie. Aleiile complexului turistic sunt străbătute de tunuri, taburi, transportoare şenilate, mitraliere şi tunuri antiaeriene, lansatoare de rachete, un avion şi un elicopter, arsenalul reprezentând cel mai mare muzeu de tehnică militară din România deschi publicului. Locul este un un complex de vacanţă  prevăzut cu o sală de conferinţe, locuri de cazare pentru 200 de persoane, locuri de distracţie, etc.  (C.P)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca  până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]

Citește mai mult