Rămâi conectat

Ştirea zilei

Decizie definitivă: Silviu Bian, eliberat condiționat după ce a efectuat 3 ani și 6 luni din pedeapsa de 6 ani de închisoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Fostul președinte al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), Silviu Bian, a fost eliberat condiționat din închisoare. Decizia definitivă a fost pronunțată la Tribunalul Hunedoara luni, 23 octombrie 2017, în aceeași zi acesta părăsind Penitenciarul Bârcea Mare din județul Hunedoara.

Instanța a respins contestația formulată de procurorul DNA și a hotărât că deținutul poate fi eliberat condiționat. Potrivit instanţei de judecată, din pedeapsa aplicată, echivalentă cu 2.192 zile, Silviu Bian a executat efectiv, până la data discutării în comisie, 1.203 de zile, iar prin adăugarea zilelor câştigate prin muncă prestată de 145 zile şi 115 zile arest preventiv el a executat două treimi din pedeapsa la care a fost condamnat.

”Susnumitul în timpul executării pedepsei a avut o comportare foarte bună, dând prin aceasta dovezi temeinice de îndreptare, instanţa, apreciază că, acesta poate să beneficieze de dispoziţiile privind liberarea condiţionată înainte de executarea integrală a pedepsei.

Acesta a avut o conduită bună, nu a săvârşit abateri disciplinare pe perioada detenţiei, a fost stăruitor în muncă, a participat la multiple activităţi educaţionale şi psihologice şi nu a mai beneficiat de alte liberări condiţionate până în prezent. A beneficiat de un câştig în cuantum de 30 de zile, în ceea ce priveşte perioada considerată ca executată, ca urmare a scrierii unei lucrări, în cursul anului 2015”, se afirmă în motivarea hotărârii de la instanţa din Hunedoara.

Lucrarea prezentată de Silviu Bian se numeşte ”Impactul Migraţiei asupra Pieţei Forţei de Muncă din România”. Procurorul DNA a solicitat respingerea cererii de liberare condiționată contestând faptul că lucrarea respectivă ar fi fost scrisă de acesta.

”Respinge ca nefondată contestaţia formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr. 878/12.09.2017 pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul nr. 5527/221/2017. (…) Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 23 octombrie 2017”, se afirmă în dispozitivul hotărârii de la Tribunalul Hunedoara. Silviu Bian a fost condamnat definitiv, în aprilie 2014, la 6 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în valoare de 270.000 de euro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Casă ca în poveștile de Crăciun, în satul Ighiel din Alba: Atmosferă de sărbătoare, cu mii de luminițe, decorațiuni și curte ca în basme

Ioana Oprean

Publicat

în

Casă ca în poveștile de Crăciun, în satul Ighiel din Alba: Atmosferă de sărbătoare, cu mii de luminițe, decorațiuni și curte ca în basme Locuința familiei Giura din satul Ighiel, comuna Ighiu, s-a transformat de la an la an, într-una din cele mai frumoase case decorate de Crăciun. Și anul acesta a fost transformată într-o […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Bătrânică de 89 de ani, dintr-un sat din Apuseni, tâlhărită de 4.000 de lei, de trei bărbați care s-au dat angajați la curent: ,,M-am țâpat pe mâna lui cu bani și am tras de ei. Am suduit cât n-am suduit tot anul”

Ioana Oprean

Publicat

în

Bătrânică de 89 de ani, dintr-un sat din Apuseni, tâlhărită de 4.000 de lei, de trei bărbați care s-au dat angajați la curent: ,,M-am țâpat pe mâna lui cu bani și am tras de ei. Am suduit cât n-am suduit tot anul” O bătrânică de 89 de ani, dintr-un sat din Apuseni, a fost tâlhărită […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Accident GRAV în Alba: Vârstnică de 81 de ani, lovită de tren în zona haltei Unirea. A fost preluată și transportată cu elicopterul SMURD la UPU Mureș

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident GRAV în Alba: Vârstnică de 81 de ani, lovită de tren în zona haltei Unirea. A fost preluată și transportată cu elicopterul SMURD la UPU Mureș Un accident grav a avut loc luni dimineața, în județul Alba. O vârstnică de 81 de ani a fost lovită de un tren în jurul orei 10:00, în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea