De Ziua Eroilor, la Alba Iulia, NU va fi organizat nici un eveniment: Depunerile de coroane vor fi făcute individual. Precizări de la Instituția Prefectului
Instituția Prefectului a anunțat că având în vedere contextul epidemiologic actual şi recomandările specifice stării de alertă, manifestările dedicate Zilei Eroilor se vor desfăşura joi, 28 mai 2020, la monumentul de la Cimitirul Eroilor din Municipiul Alba Iulia, în intervalul orar 10.00 – 13.00, dar fără a fi organizat un eveniment propriu-zis.
Nu va fi organizat un eveniment propriu-zis, iar cei care doresc să depună coroane sau jerbe de flori vor face
acest lucru individual (pe instituţie, asociaţie, sau oricare altă entitate), cu respectarea tuturor prevederilor aferente stării de alertă. În intervalul de timp anterior menţionat, la monument vor fi prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale şi Poliţiei Locale, pentru asigurarea aspectelor organizatorice, iar după depunerea fiecărei coroane/ jerbe se va ţine un scurt moment de reculegere.
Ceremonialele religioase vor fi susţinute de reprezentanţii fiecărui cult, la propriile lăcaşe de cult.
Prin organizarea acestei manifestari s-a dorit marcarea acestui eveniment important – Ziua Eroilor, cat si protejarea participantilor si evitarea riscului de contamiare cu Coronavirus.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Elevă de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia, rezultat deosebit la olimpiada de Istorie: Miruna Pop, a doua calificare la etapa națională a disciplinei
Elevă de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia, rezultat deosebit la olimpiada de Istorie: Miruna Pop, a doua calificare la etapa națională a disciplinei O elevă de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia a obținut un rezultat deosebit la olimpiada de Istorie. Miruna Pop a reușit a doua calificare […]
O nouă trecere de pietoni, pe o stradă din Cugir: Alte reglementări ale traficului din oraș care au primit „undă verde” în Consiliul Local
O nouă trecere de pietoni, pe o stradă din Cugir: Alte reglementări ale traficului din oraș care au primit „undă verde” în Consiliul Local Consiliul Local Cugir a aprobat, joi, 26 martie 2026, un proiect de hotărâre care vizeză instituirea mai multor reglementări noi de trafic în orașul de la poalele Drăganei. Au primit „undă […]
Șofer din Horea, prins de polițiștii din Câmpeni băut la volan: Avea o alcoolemie de 0.41 mg/l
Șofer din Horea, prins de polițiștii din Câmpeni băut la volan: Avea o alcoolemie de 0.41 mg/l Un șofer din Horea a fost prins de polițiștii din Câmpeni băut la volan. Bărbatul avea o alcoolemie de 0.41 mg/l. Potrivit IPJ Alba, la data de 28 martie 2026, în jurul orei 19.00, polițiștii Secției 9 de […]
