De VINERI: Voucherele de vacanță pentru bugetari se acordă după noi reguli
În sistemul public, acordarea voucherelor de vacanţă, redenumite astfel în locul tichetelor de vacanţă, se face potrivit Normelor metodologice aprobate prin HG nr. 215/2009. Recent, au fost aduse modificări la Norme, prin Hotărârea Guvrnului nr. 940/2017, acestea urmând să intre în vigoare vineri, 26 ianuarie 2018.
Voucherele de vacanţă sunt limitate la 1450 lei, ca o singură indemnizaţie de vacanţă si se acordă “salariaților din instituțiile și autoritățile publice”, şi nu “personalului contractual și funcționarilor publici”.
– Dreptul la voucherul de vacanţă se extinde şi proporțional cu perioada de exercitare a raportului de serviciu sau durata contractului de muncă, într-un an calendaristic.
– În cazul cumulului de funcții, voucherele de vacanță vor fi acordate de către angajatorii unde beneficiarii în cauză își au funcția de bază, potrivit legii, sau, după caz, de fiecare angajator proporțional cu timpul lucrat, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
– În cazul salariaților din instituțiile și autoritățile publice, prevăzute de art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, care au mai mulți angajatori, se acordă o singură indemnizație de vacanță, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat, de către angajatorul unde beneficiarii în cauză își au funcția de bază.
Contravenţii
Potrivit legestart.ro, următoarele fapte constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni, și se sancționează cu 3 până la 6 puncte-amendă:
- a) distribuirea de către angajatori către beneficiari a voucherelor de vacanță sau transferul de către unitățile emitente către beneficiari a valorii nominale a voucherelor de vacanță pe suport electronic, fără respectarea strictă a prevederilor legale;
- b) distribuirea de către angajatori a voucherelor de vacanță pe suport hârtie, dacă aceștia la data stabilită pentru distribuire nu au achitat unității emitente, integral, contravaloarea nominală a voucherelor de vacanță pe suport hârtie achiziționate, inclusiv costul imprimatelor reprezentând voucherele de vacanță pe suport hârtie;
- c) transferul valorii nominale a voucherelor de vacanță pe suport electronic de către unitățile emitente către beneficiari, dacă angajatorii nu au achitat unității emitente, la data stabilită pentru transfer, contravaloarea nominală totală a voucherelor de vacanță pe suport electronic achiziționate și costurile legate de emiterea voucherelor de vacanță pe suport electronic;
- d) transferul de către angajatori către beneficiari a contravalorii nominale a voucherelor de vacanță, precum și a costurilor aferente emiterii voucherelor de vacanță pe suport electronic și/sau a costului imprimatelor reprezentând voucherele de vacanță pe suport hârtie;
- e) încheierea contractelor de către unitățile emitente cu unitățile afiliate, fără solicitarea în prealabil a licenței de turism, în cazul agențiilor de turism, și a certificatului de clasificare, în cazul structurilor de primire turistice;
- f) încheierea contractelor de către unitățile emitente cu unitățile afiliate care nu dețin licență de turism, în cazul agențiilor de turism, sau certificat de clasificare, în cazul structurilor de primire turistice, valabile la data încheierii contractului;
- g) nerealizarea de către unitățile emitente a evidenței tranzacțiilor cu vouchere de vacanță pe suport electronic, prin intermediul unui sistem informatic care să permită stocarea corespunzătoare a datelor în condiții de protecție și siguranță pentru o perioadă de cel puțin 5 ani.
- Utilizarea de către beneficiari a voucherelor de vacanță pentru achiziționarea altor servicii decât cele turistice constituie contravenție, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât să fie considerată, potrivit legii penale, infracțiune și se sancționează cu 2 până la 6 puncte-amendă.
sursa:legestart.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ministrul Muncii: „Cifrele nu mint, indemnizația pentru copiii cu handicap mediu este 80 de lei, trebuie să o mărim”
Ministrul Muncii: „Cifrele nu mint, indemnizația pentru copiii cu handicap mediu este 80 de lei, trebuie să o mărim” Ministrul Muncii, Florin Manole, i-a acuzat de „eroare de logică” pe cei care susțin că o persoană nu vrea să muncească pentru că primește un beneficiu social, acesta fiind un atac indirect la colegii din coaliția […]
Bugetul programului pentru creșterea natalității în România se dublează în 2026: Câte cupluri vor beneficia
Bugetul programului pentru creșterea natalității în România se dublează în 2026: Câte cupluri vor beneficia Programul FIV (pentru creșeterea natalității) va beneficia de un buget dublu în acest an, față de anul 2025, a anunțat marți, 3 februarie 2026, ministrul Muncii, Florin Manole. Ministrul Muncii a spus că programul social de interes național de susținere […]
Călin Georgescu, mesaj pentru Guvern după ce a semnat controlul judiciar: ,,România trebuie să producă, nu să consume ceea ce produc alții”
Călin Georgescu, mesaj pentru Guvern după ce a semnat controlul judiciar: ,,România trebuie să producă, nu să consume ceea ce produc alții” Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, s-a prezentat marți, 3 februarie 2026, la sediul Poliției Buftea, unde a semnat controlul judiciar. La ieșirea din sediul poliției, acesta a susținut o serie de […]