De la 1 iulie, taxa auto va fi redusă cu 30 la sută
Noua formulă de calcul a taxei auto va intra în vigoare de la 1 iulie 2011, potrivit unui proiect de lege elaborat de Ministerul Mediului, care prevede că valoarea taxei se va diminua cu aproximativ 30 la sută. Noua taxa de poluare se va aplica şi maşinilor înmatriculate în România înainte de 2007, cu ocazia primei vânzări. Proiectul de lege pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, iniţiat de Ministerul Mediului, abrogă OUG 50/2008 de instituire a taxei de poluare pentru autovehicule şi stabileşte reglementări noi în ceea ce priveşte plata taxei auto. Proiectul de lege stabileşte că obligaţia de plată a taxei intervine cu ocazia înmatriculării autovehiculului în România, la repunerea în circulaţie a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri, precum şi la reintroducerea în parcul auto a unui autovehicul în cazul în care, la momentul scoaterii din parc, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a taxei. Taxa de poluare pentru autovehicule se va aplica şi maşinilor înmatriculate în România înainte de 2007, cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate. Taxa de poluare trebuie plătită şi în cazul unui autoturism înmatriculat în România după 1 ianuarie 2007, dacă maşina îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule sau taxa de poluare pentru autovehicule; face obiectului primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, după intrarea în vigoare a prezentei legi. Având în vedere că şi autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, în perioada 1 ianuarie 2007 – 1 iulie 2008, au fost supuse unei sarcini fiscale similare, respectiv la prima înmatriculare a acestora a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, pentru acestea nu se va achita taxa de poluare la prima transcriere a dreptului de proprietate după data intrării în vigoare a noii legi. Taxa de poluare nu va fi achitată nici pentru autovehiculele istorice sau care au fost acordate unor instituţii ale statului şi nici pentru autoturismele confiscate sau cele acordate cu titlu gratuit. În cazul în care taxa de poluare pe care aţi plătit-o în perioada 1 iulie 2008 – 30 iunie 2011, potrivit OUG 50/2008, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea noilor prevederi, proiectul de lege vă oferă posibilitatea de a primi înapoi diferenţa de taxă plătită, dacă veţi face o cerere în acest sens la organul fiscal competent. Proiectul de lege mai prevede că atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto naţional, proprietarului plătitor al taxei i se restituie valoarea reziduală a acesteia. (A.D.T.)
l
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri
122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri La 21 februarie 2026, s-au împlinit 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848–1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Creația sa, impresionantă atât prin numărul lucrărilor, cât […]
FOTO | Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Pentru a celebra 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 – 16 martie 1957), la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, în spațiul primitor al bibliotecii, am organizat un atelier […]
FOTO | Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții”
Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții” Vineri, 13 februarie 2026, în cadrul Liceului Teoretic ,,Petru Maior”, a fost lansată cea de a treia ediție a revistei ,,THOUGHTS”. Pentru unii este doar o revistă, însă pentru […]