Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

De la 1 iulie, primarii şi viceprimarii vor avea salarii mai mari. Legea privind majorarea, promulgată de Traian Băsescu

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat marţi legea prin care, de la 1 iulie , vor fi majorate salariile primarilor. Legea a fost adoptată în 25 februarie de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional, majorarea salariilor primarilor de la 1 iulie 2014, fiind introdusă printr-un un amendament în acest sens, la propunerea vicepremierului Liviu Dragnea. Astfel, din vară, primarul unei comune cu peste 7.000 de locuitori va câştiga peste 4.200 de lei, în timp ce salariul viceprimarului va ajunge 3.700 de lei. Edilii oraşelor cu peste 10.000 de locuitori vor avea venituri lunare de 4.900 de lei, cu 15 la sută mai mari decât în prezent, iar câştigurile primarilor din oraşele cu peste 30.000 de locuitori vor depăşi 5.000 de lei pe lună.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, şeful statului a semnat marţi Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Reprezentantul Guvernului a arătat, în plenul Camerei, că nu vor fi alocaţi bani în plus la buget şi că măsura se aplică de la 1 iulie pentru încadrarea în plafonul bugetar. De asemenea, aceasta a arătat că la consiliile judeţene nu se va face nicio mărire de salarii, vor creşte doar salariile primarilor şi ale viceprimarilor de comune.

Potrivit articolelor adoptate de deputaţi, începând cu data de 1 iulie 2014, pentru funcţiile de demnitate publică alese de la nivelul administraţiei publice locale, indemnizaţiile se stabilesc potrivit Legii cadru 284/2010, respectiv prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi cu valoarea de referinţă de 600 lei.

Pentru cei ale căror indemnizaţii stabilite pentru luna iunie 2014 sunt mai mari decât cele stabilite în Legea-cadru 284/2010, se menţine în plată cuantumul indemnizaţiilor avute. Pentru consilierii locali, respectiv consilierii judeţeni, indemnizaţiile de şedinţă prevăzute în Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, se stabilesc prin aplicare la indemnizaţiile corespunzătoare primarilor, primarului general, respectiv preşedinţilor consiliilor judeţene stabilite, conform prevederilor legale în vigoare, pentru luna decembrie 2013.

În motivarea amendamentului propus de Liviu Dragnea se arată că, astfel, practic se aplică Legea 284/2010 privind salarizarea personalului din sectorul public pentru aleşii locali, rămânând în termenii acordului convenit cu organismele financiare internaţionale.

„Impactul financiar lunar la nivel naţional este de 8.744.388 lei. Impactul financiar pentru cele 5 luni de aplicare din anul 2014 este de 43.721.942 lei. Pe baza acestei iniţiative vor creşte salariile unui număr de 6.339 de aleşi locali, după cum urmează: primarii şi viceprimarii de comună cu 44,4% – 50,1%; primarii şi viceprimarii de oraş cu 8,7% – 16,6%; viceprimarii de municipiu categoria II şi primarii de municipiu categoria I şi II cu 1,4% – 7,2%; primarul general cu 5,5%.

Nu cresc salariile pentru un număr de 261 de aleşi locali, deoarece au salarii mai mari decât cele rezultate din aplicarea legii 284/2010; preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene şi viceprimari generali; primarii şi viceprimarii de municipii reşedinţă de judeţ şi viceprimarii de municipiu categoria I. Având în vedere că numărul consilierilor locali şi judeţeni este de 41.677, pentru ca impactul financiar privind aplicarea prezentei legi să poată fi suportabil de către bugetele locale, indemnizaţiile acestora se vor raporta la salariile stabilite primarilor, respectiv preşedinţilor pentru luna decembrie”, se menţionează în motivare.

Ordonanţa 103/2013 prevede şi majorarea cu până la 10% a salariilor personalului didactic din învăţământul preuniversitar şi universitar cu o vechime în învăţământ de până la 6 ani. Totodată, se reglementează acordarea unei burse de rezidenţiat în cuantum lunar de 670 de lei pentru medicii şi farmaciştii rezidenţi din unităţile sanitare de stat cu un salariu brut lunar mai mic de 3.000 lei.

Surse: mediafax, digi24


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

De ce la Paște NU trebuie să urăm ”sărbători fericite” sau ”Paște fericit”?

Unirea Ziarul

Publicat

în

De ce la Paște NU trebuie să urăm ”sărbători fericite” sau ”Paște fericit”? Un episcop ortodox le-a explicat credincioșilor săi de ce nu se urează „Sărbători fericite!” de Învierea Domnului. Preasfinţitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, a vorbit despre „păcatul” pe care-l fac unii credincioși în perioada pascală. „Mulţi dintre dumneavoastră v‑aţi împărtăşit cu trupul şi sângele […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea