Actualitate

De la 1 decembrie: Cresc toate salariile din învățământ cu 15%. Ministerul Educației a publicat proiectul de ordonanță

Ioana Oprean

Publicat

în

profesori baniMinisterul Educației a publicat, miercuri, 28 octombrie, pe site, proiectul de ordonanță de urgență care prevede că, de la 1 decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ se majorează cu 15% față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015.

Petrecerea Divorțaților

Actul normativ ar urma să completeze OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Același proiect arată că, de la aceeași dată, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, unitățile conexe ale învățământului preuniversitar de stat, instituțiile de învățământ superior de stat și din bibliotecile centrale universitare crește tot cu 15% în raport cu luna noiembrie.

De altfel, la jumătatea lunii octombrie, ministrul Sorin Cîmpeanu anunța că tot personalul din învățământ va beneficia de o creștere salarială de 15% de la 1 decembrie, pe lângă cele primite în acest an, astfel că pe 2015 majorările din acest sector ajung în medie la 26,7%.

„A fost acceptată solicitarea ca în Educație — după ce s-au acordat creșterile salariale de 10% pentru personalul didactic și didactic auxiliar de 5% în martie, 5% în septembrie, după ce s-au acordat 12% pentru personalul nedidactic în luna august — să se mai acorde în acest an, începând cu 1 decembrie, o creștere de 15% pentru tot personalul din învățământ, didactic, didactic auxiliar și nedidactic”, preciza ministrul Educației după o discuție la Palatul Victoria cu sindicaliști.

Cîmpeanu a adăugat că efortul bugetar pentru aplicarea acestei majorări salariale este de 1,7 miliarde de lei.

„Este vorba de 221.000 personal didactic și didactic auxiliar, la care se adaugă 53.000 personal nedidactic în învățământul preuniversitar, la care se adaugă 30.000 de persoane din învățământul universitar, 23.000 de persoane personal didactic și 7.000 de persoane angajate ca nedidactic. În total, 304.000 de persoane vor beneficia de aceste creșteri salariale de 15%, peste cele deja acordate de 10%, respectiv 12% în anul 2015. Practic, din acordul semnat anul trecut cu Guvernul României de către sindicate s-au acordat în 2015 creșterile salariale de 10% prevăzute inițial pentru 2016, la care s-au adăugat încă 5% peste cele 10%, conform solicitării sindicatelor”, explica ministrul Educației. (C.M.)

sursa:agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Călin Georgescu mai rămâne în arest preventiv. Tribunalul București a amânat decizia privind eliberarea: Când se reia judecata

Ioana Oprean

Publicat

în

Călin Georgescu mai rămâne în arest preventiv. Tribunalul București a amânat decizia privind eliberarea: Când se reia judecata Călin Georgescu trebuie să mai aștepte pentru a afla dacă va putea părăsi arestul preventiv. Tribunalul București a amânat judecarea cererii prin care fostul candidat la alegerile prezidențiale solicită înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu sau controlul […]

Citește mai mult

Actualitate

Un gigant de piatră, de aproape 10 tone, și un cimitir vechi de 6.500 de ani, descoperite lângă Paris. Ce mister ascunde civilizația neolitică?

Ioana Oprean

Publicat

în

Un gigant de piatră, de aproape 10 tone, și un cimitir vechi de 6.500 de ani, descoperite lângă Paris. Ce mister ascunde civilizația neolitică? O descoperire arheologică remarcabilă, făcută în apropiere de capitala Franței, scoate la lumină o lume preistorică despre care se cunosc încă foarte puține lucruri. O statuie-menhir antropomorfă de 9,7 tone, 11 […]

Citește mai mult

Actualitate

Alertă cu bombă într-un avion care a plecat de la Milano şi a aterizat la Bucureşti: Peste 180 de pasageri şi 7 membri ai echipajului, debarcați

Bogdan Ilea

Publicat

în

Alertă cu bombă într-un avion care a plecat de la Milano şi a aterizat la Bucureşti: Peste 180 de pasageri şi 7 membri ai echipajului, debarcați O celulă de criză a fost activată pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din București, în urma unei amenințări cu bombă care a vizat o aeronavă a companiei Wizz Air, […]

Citește mai mult