Curier Județean

De DUMINICĂ| Concerte în parc, la Blaj, o dată la două săptămâni. Muzică pentru toate gusturile şi toate vârstele

Alexandra Mates

Publicat

în

afis concertin parcPrimăria Municipiului Blaj reia la sfârşitul acestei săptămâni proiectul cultural iniţiat anul trecut sub titulatura „Concert în parc”. Timp de două luni, locuitorii municipiului Blaj sunt invitaţi să participe la 5 concerte în aer liber organizate în parcul situat în centrul oraşului. Iubitorii marilor succese internaţionale, ai muzicii de promenadă, fanii trupei Hara, iubitorii muzicii populare sau ai muzicii folk sunt aşteptaţi tot la două săptămâni, duminica seara, în Parcul Avram Iancu.

“Cu un buget minim o să încercăm şi în acest an să oferim blăjenilor pe parcursul a două luni câteva evenimente în cel mai răcoros loc din oraş, Parcul Avram Iancu. Succesul înregistrat de concertele organizate în vara anului trecut ne-a făcut să ne gândim din nou la un program care să cuprindă manifestări din cele mai diverse, pentru toate vârstele şi pentru toate gusturile”, declară primarul Gheorghe Valentin Rotar.

Pentru început duminică, 20 iulie, blăjenii sunt aşteptaţi să ia parte la o seară dedicată cover-urilor,  în compania unui fost concurent la Vocea Romaniei, Arpi Torok. Însoţit de formaţia sa, ZIP Band, clujeanul Arpi Torok va încerca să demonstreze publicului care sunt calităţile vocale şi interpretative care l-au propulsat în semifinala show-ului de televiziune “ Vocea României”.

Accesul publicului la toate evenimentele organizate pe parcursul întregului sezon este gratuit.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Hub de ecoturism lansat într-o comună de munte din Alba: Promovează experiențe autentice în natură și turism responsabil în zona Munții Trascău-Muntele Mare

Ioana Oprean

Publicat

în

Hub de ecoturism lansat într-o comună de munte din Alba: Promovează experiențe autentice în natură și turism responsabil în zona Munții Trascău-Muntele Mare Un hub de ecoturism a fost lansat în comuna Poșaga, din zona montană a județului Alba. Cum a luat naștere Centrul de Ecoturism Poteka? „Suntem un proiect social dedicat ecoturismului autentic, în […]

Citește mai mult

Curier Județean

„Ocna Mureș Verde”: Noi pași pentru implementarea proiectului de regenerare urbană în valoare de peste 3 milioane de euro din orașul salin din Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

„Ocna Mureș Verde”: Noi pași pentru implementarea proiectului de regenerare urbană în valoare de peste 3 milioane de euro din orașul salin din Alba Se fac noi pași pentru implementarea proiectului de regenerare urbană „Ocna Mureș Verde”. Primăria Ocna Mureș a lansat, marți, 10 martie 2026 în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Karla Lupei, elevă a Școlii Gimnaziale „Axente Sever” Aiud, remarcată la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Karla Lupei, elevă a Școlii Gimnaziale „Axente Sever” Aiud, remarcată la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” 2026 Sâmbătă, 14 martie 2026, de Ziua Internațională a Matematicii, la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora”, desfășurat la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia, Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud a fost reprezentată de șapte elevi din clasa a IV-a […]

Citește mai mult