Rămâi conectat

Actualitate

De ce unii membri ai aceleiași familii nu se îmbolnăvesc de COVID, deși stau în casă cu cei bolnavi? Explicațiile unui român doctor în genetică

Ioana Oprean

Publicat

în

De ce unii membri ai aceleiași familii nu se îmbolnăvesc de COVID, deși stau în casă cu cei bolnavi? Explicațiile unui român doctor în genetică

Cum se explică situația în care, spre exemplu, patru membri ai aceleiași familii sunt bolnavi de COVID, dar un al cincilea, deși stă în casă cu ei, nu se infectează? Mircea Iliescu, doctor în genetică și evoluție umană la Universitatea Cambridge, a explicat la Digi24 că aici pot interveni celulele T ale sistemului nostru imunitar, care „țin minte” infecții precedente cu coronavirusuri, microbul care este responsabil de banalele răceli.

În niciun caz „apărarea” împotriva coronavirusului pe care o are acest al cincilea membru al familiei nu se explică prin faptul că a luat tot felul de medicamente, venite din tot felul de locuri, sau pentru că a făcut băi nu știu de care, nu! – a subliniat Mircea Iliescu.

„Genetica umană arată că suntem diferiți. Unii oameni sunt mai protejați, adică sistemul lor imunitar e mai puternic decât al altora. Noi știm că și cu acest virus se întâmplă acest lucru. Și, de fapt, sunt consorții mari genomice care analizează acum la zeci de mii de oameni de ce unii reacționează diferit față de ceilalți. Acei oameni se pare că au anumite variante genenice care refac sistemul imunitar mult mai competent, adică au celulele T mai pregătite și se pare că ei au trecut prin coronavirusuri – răcelile sunt coronavirusuri – și acelea le-au lăsat o imunitate de lungă durată prin celulele T”, a explicat Mircea Iliescu.

„Nu toți se pare că o capătă. Acum încercăm să înțelegem de ce unii oameni capătă aceste celule T de lungă durată, trecuți fiind, poate, prin multe răceli. Se pare, oricum, că cei care lucrează în sistemul de sănătate, care sunt expuși de foarte multe ori, ar avea mai mult aceste celule cu memorie lungă care recunosc – practic sunt fani coronavirusuri – recunosc coronavirusuri”, a arătat cercetătorul.

„Noi știm că oamenii sunt diferiți. Deci, unii pot să fie imuni la virus, alții au caractere genetice care îi fac să fie mai susceptibili să facă forme mai grave. De exemplu, populațiile din Asia de Sud – s-a descoperit asta în Marea Britanie. Și aici, ar trebui să ne gândim și noi în România că avem populație romă, care are parte (genetică) din Asia de Sud și aș fi foarte curios să văd, nu s-a făcut niciun studiu, dacă au fost mai afectați. În Marea Britanie știm că anumite minorități sunt mai afectate”, a spus Mircea Iliescu la Digi24.

sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Leonide 2025 | Cea mai spectaculoasă ploaie de stele a toamnei, vizibilă pe cer până la sfârșitul lui noiembrie. Când ating stelele căzătoare punctul maxim

Ioana Oprean

Publicat

în

Leonide 2025 | Cea mai spectaculoasă ploaie de stele a toamnei, vizibilă pe cer până la sfârșitul lui noiembrie. Când ating stelele căzătoare punctul maxim Ploaia de stele Leonide este unul dintre cele mai cunoscute și spectaculoase fenomene astronomice ale toamnei, fiind activă în 2025 între 6 și 30 noiembrie. Maximul de activitate are loc […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea de Crăciun 2025. Unde va ninge în România în perioada sărbătorilor

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Cum va fi vremea de Crăciun 2025. Unde va ninge în România în perioada sărbătorilor Administrația Națională de Meteorologie a publicat estimările pentru perioada 17 noiembrie – 15 decembrie 2025. Temperaturile vor fi, în general, mai ridicate decât mediile obișnuite pentru această perioadă, în special în regiunile sud-estice ale țării. Precipitațiile se vor semnala mai […]

Citește mai mult

Actualitate

Preţurile de la pompă, pe un butoi de pulbere: 10 lei litrul de motorină, scenariul negru al specialiştilor. Scumpiri aproape zilnic

Ioana Oprean

Publicat

în

Preţurile de la pompă în România, pe un butoi de pulbere: 10 lei litrul de motorină, scenariul negru al specialiştilor. Scumpiri aproape zilnic Preţurile de la pompă în România sunt parcă pe un butoi de pulbere. Cel puţin 9 lei pe litrul de motorină, chiar 10, e scenariul negru pe care-l iau în calcul specialiştii, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea