Curier Județean

De ce i-a fost refuzat permisul de port-armă unui bărbat din Alba. Acesta a dat în judecată IPJ Alba

Unirea Ziarul

Publicat

în

De ce i-a fost refuzat permisul de port-armă unui bărbat din Alba. Acesta a dat în judecată IPJ Alba

Un bărbat din comuna Pianu, posesor în trecut al permisului pentru armă de vânătoare, a dat în judecată IPJ Alba după ce i-a fost refuzată cererea de autorizare pentru portul şi folosirea, din nou, a unei arme letale cu destinaţia exclusivă pentru vânătoare.

Chiar dacă a prezentat un cazier curat, din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că bărbatul (V.A.) reprezintă un pericol pentru ordinea publică, având în vedere condamnările penale pe care le-a avut în trecut. De asemenea, în ultimii ani a fost cercetat pentru loviri sau alte violențe, dar a scăpat de acuzații pentru că victimele și-au retras plângerile.

„Din certificatul de cazier judiciar ataşat cererii, rezultă că nu deţine fapte sau condamnări înscrise în cazierul judiciar. Din analiza documentelor care au însoţit cererea, este de neînţeles concluzia la care a ajuns pârâtul (IPJ Alba – n.r.) referitoare la faptul că reclamantul ar reprezenta pericol pentru ordinea publică şi pentru viaţa şi integritatea persoanelor, în condiţiile în care această stare de pericol nu este motivată şi nici descrisă.

Singurul argument invocat de pârât, respectiv că ar fi comis în mod repetat fapte de natură penală, fiind contrazis de certificatul de cazier judiciar ataşat cererii”, a susținut reclamantul în plângerea depusă la Tribunalul Alba.

Citește și: Foc de ARMĂ în sediul poliției Alba Iulia. Un moment de neatenție putea duce la o tragedie

Acesta a avut un permis de port-armă, eliberat în 2015, care, însă, a fost anulat în 2019.

„Reclamantul nu îndeplineşte condiţia de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, întrucât acesta a săvârşit atât fapte de natură penală pentru care a fost condamnat, dar şi alte fapte penale cu privire la care a intervenit prescripţia răspunderii penale ori persoana vătămată şi-a retras plângerea din motive care, deşi nu pot fi probate, pot fi speculate.

Întregul istoric al reclamantului dovedeşte că acesta este o persoană care nu respectă normele de convieţuire socială şi săvârşeşte cu lejeritate fapte de natură penală.

Gravitatea faptelor penale comise şi conduita manifestată de reclamant la momentul comiterii acestora îl pun pe acesta în situaţia de a prezenta pericol pentru ordinea publică, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor”, astfel au justificat reprezentanții IPJ Alba refuzul de a-i elibera un nou permis.

Magistratul care a judecat speța a precizat, în hotărârea pronunțată în 3 aprilie 2024, că ”atât timp cât verificările extinse ale bazelor de date deţinute de către pârât au relevat o stare de fapt ce conturează pericolul pentru ordinea publică pe care îl prezintă reclamantul, acesta fiind cercetat de mai multe ori, în mai multe cauze penale, pentru săvârşirea unor fapte de violenţă, respectiv pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”. Hotărârea poate fi contestată cu recurs.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Peste 450 de arme și 16.000 de elemente de muniție confiscate în Alba, în 2025. 128 de infracțiuni constatate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 450 de arme și 16.000 de elemente de muniție confiscate în Alba, în 2025. 128 de infracțiuni constatate În anul 2025, polițiștii din județul Alba au înregistrat 128 de infracțiuni pe linia armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, cele mai multe vizând regimul armelor și al munițiilor, urmate de faptele legate de materiile explozive și […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Florea Grup – 30 de ani: Trei decenii de tradiție și excelență

Bogdan Ilea

Publicat

în

Florea Grup – 30 de ani: Trei decenii de tradiție și excelență Anul 2026 este un an de sărbătoare pentru Florea Grup, marcând aniversarea a 30 de ani de când compania a luat ființă. Începută ca o afacere de familie, Florea Grup este astăzi una dintre cele mai prestigioase companii din România, cu o cifră […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Investiție de 1 milion de euro într-un parc fotovoltaic într-un oraș din Alba: Va asigura independența energetică a localității

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Investiție de 1 milion de euro într-un parc fotovoltaic într-un oraș din Alba: Va asigura independența energetică a localității Primăria Cugir a lansat, joi, 5 februarie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de contractare prin licitație publică a lucrărilor aferente proiectului care vizează realizarea a unui mare parc fotovoltaic la Vinerea.  Primarul […]

Citește mai mult