Ştirea zilei

De ce au crescut tarifele pentru apă și canalizare în Alba: Explicațiile directorului general al APA CTTA

Bogdan Ilea

Publicat

în

De ce au crescut tarifele pentru apă și canalizare în Alba: Explicațiile directorului general al APA CTTA

SC APA CTTA SA ALBA a organizat o conferință de presă, joi, 14 martie, la ora 10:00, în care s-a discutat despre modul prin care se stabilesc prețurile și tarifele produselor și serviciilor și stadiul implementării proiectelor din fonduri europene alături de investițiile din fonduri proprii. 

În 2006 România și-a asumat fața de EU păstrarea unor nivele minime la tarifele de utilitați publice, apă, canal, transport, energie, gunoi. Iar la tarifele la apă în 2006 și-a asumat 3,5% preț minim per venit mediu pe aria de operare. Din diferite motive nu s-a ajuns la acest 3,5, însă în 2021 în decembrie prin legea 241/2006, s-a stabilit acel tarif minim, dar de data asta nu 3,5% s-a stabilit ci 2,5%. În momentul când am aplicat strategia, am fost primii care am aplicat această lege. Am învățat împreună cum se face această nouă taxă de tarifare. Noi acolo suntem, la acel 2,5% astăzi.

Citește și: TARIFELE la APĂ și CANALIZARE în Alba vor fi MAJORATE de la 1 septembrie: Care sunt noile prețuri

E un concept al Uniunii Europene, care spune vă dăm bani să faceți de toate, cu condiția prin această strategie sau plan de afaceri să vă asigurați veniturile ca să le și puteți întreține să fie funcționale. Noi acum aplicăm pentru următorul proiect, în 2-3 zile, reușim să încărcăm aplicația pentru planul de dezvoltare durabiliă. Dar și ca să accesăm acest PDD este obligatoriu să ai această strategie de tarifare dupa legislație, aprobată de A.N.R.S.C, nu putem altfel.

Pentru ultimul proiect POIM, am fost primii din țară, dintre operatorii de apă care am făcut o înțelegere cu BEI(Banca Europeană de Investiți) pentru finanțare, luăm împrumuturi apoi plătim ratele. La vremea acea cel mai avantajos a fost un contract de împrumut și am negociat cu ei 9 luni de zile. La ora asta avem 3 credite luate pentru 3 proiecte mari europene. Banii aceștia trebuie să îi colectăm, și de unde altundeva decât din tarifare,” a spus în conferința de presă, directorul general al societății Cornel Stefan Bardan.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Generalul de brigadă Nicolae-Gabriel Oros, originar din Alba Iulia, decorat de Forțele Armate Portugheze: „Leadership ferm și determinat”

Ioana Oprean

Publicat

în

Generalul de brigadă Nicolae-Gabriel Oros, originar din Alba Iulia, decorat de Forțele Armate Portugheze: „Leadership ferm și determinat” În cadrul ceremoniei militare desfășurate joi, 10 septembrie 2026, la Târgu Mureș, generalului de brigadă Nicolae-Gabriel Oros, locțiitorul comandantului Diviziei 4 Infanterie „GEMINA”, i-a fost conferită Medalia Crucea „Sfântul Gheorghe”, clasa I, una dintre distincțiile militare de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Nereguli financiare și abateri contabile la Primăria Sâncel, identificate de Camera de Conturi Alba: Ce măsuri au fost dispuse

Ioana Oprean

Publicat

în

Nereguli financiare și abateri contabile la Primăria Sâncel, identificate de Camera de Conturi Alba: Ce măsuri au fost dispuse În urma unui audit financiar efectuat la Primăria Comunei Sâncel, Camera de Conturi Alba a emis o „Opinie contrară” asupra situațiilor financiare consolidate la data de 31 decembrie 2025. Potrivit auditorilor, bilanțul contabil nu oferă o […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

„Vânătoarea” pierderilor de apă, accelerată în teren de operatorul regional din Alba: Investiție de aproape 1 milion de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

„Vânătoarea” pierderilor de apă, accelerată în teren de operatorul regional din Alba: Investiție de aproape 1 milion de euro Apa CTTA SA Alba Iulia pregătește o achiziție de aproape 1 milion de euro pentru echipamente de ultimă generație destinate reducerii pierderilor din rețelele de apă și intervențiilor la sistemul de canalizare. Operatorul regional a lansat […]

Citește mai mult