De astăzi, solicitanții de fonduri europene acordate prin PNDR au la dispoziție semnătura electronică
Solicitanții de fonduri nerambursabile acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală au posibilitatea ca, din 1 august, să utilizeze semnătura electronică la depunerea cererilor de finanțare, a anunțat Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, într-un comunicat de presă.
”Una din preocupările mele permanente este aceea de a muta, pe cât posibil, povara administrativă de la beneficiar la Agenție. Posibilitatea de folosire a semnăturii electronice pe toată documentația aferentă Cererii de finanțare, necesară procesului de evaluare a proiectelor, este un pas important în acest sens. Practic, pentru documentele semnate electronic, AFIR nu va mai solicita tipărirea, semnarea olografă, scanarea și ulterior încărcarea online a documentului. Precizez că AFIR va accepta și documente semnate olograf, astfel încât solicitanții care nu dețin un certificat digital calificat necesar semnăturii electronice, vor proceda la fel ca și până acum. Îmi doresc ca în viitor să nu mai existe vreun document pe care solicitanții și beneficiarii PNDR să fie obligați să îl tipărească și să îl aducă la Agenție”, precizează directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.
Potrivit sursei citate, în Cererea de Finanțare, anexă la Ghidul solicitantului, s-a introdus o nouă secțiune (A6.1) în care reprezentantul legal al solicitantului trebuie să opteze pentru aplicarea semnăturii electronice sau olografe, iar în cazul în care se alege opțiunea ”Semnătura electronică”, solicitantul va trebui să aplice certificatul digital dedicat în declarația F din Cererea de finanțare. În acest caz, specimenul de semnătură din secțiunea B1.3 nu este necesar.
AFIR menționează că semnătura digitală va putea fi aplicată pentru Cererile de finanțare aferente submăsurilor care vor fi lansate anul acesta. Completarea cererilor de finanțare se realizează conform Ghidului solicitantului și a anexelor aferente acestuia, disponibile gratuit pe www.afir.info, la secțiunea ”Investiții PNDR”, iar depunerea documentației se realizează online, pe pagina oficială de internet a instituției.
În același timp, Agenția recomandă aplicarea semnăturii electronice cu certificat digital calificat pentru documentele transmise de către solicitanții fondurilor nerambursabile acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pilonul II de pensii în 2026: Cum verifici câți bani ai în cont și când îi poți retrage Românii care contribuie la Pilonul II de pensii pot verifica online suma acumulată și fondul la care sunt înscriși, fără să fie nevoie să aștepte până la pensionare pentru a afla valoarea economiilor. Retragerea banilor este însă […]
Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește” Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat luni, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al partidului, că în 2027 nu vor fi majorate taxele pentru populație și companiile românești. Acesta a criticat politicile de austeritate ale fostei guvernări Bolojan, pe care […]
Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor
Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe, la nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate. Românii ar putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă […]
