Rămâi conectat

Actualitate

De astăzi: Nu se mai plătesc taxe de timbru pentru niciun document eliberat de Fisc

Ioana Oprean

Publicat

în

taxePotrivit unei ordonanţe publicate luni în Monitorul Oficial, certificatele fiscale, adeverinţele şi toate celelalte documente emise de Fisc vor fi eliberate fără plată taxelor extrajudiciare de timbru. Măsura, care a intrat în vigoare începând de joi, 23 iulie, vine în contextul în care multe dintre aceste acte pot fi solicitate şi eliberate online, dar procedura este îngreunată tocmai din cauză că trebuie achitate taxele de timbru.

OG nr. 17/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea şi completarea unor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 540 din 20 iulie 2015 şi intră în vigoare în trei zile de la publicare, adică în 23 iulie 2015.

Printre altele, ordonanţa modifica şi Codul de procedura fiscală şi prevede introducerea unui nou articol, art. 229^1, care va menţiona că toate documentele eliberate de Fisc sunt scutite de la plata timbrului extrajudiciar.

Aşadar, scutirea de la plata taxei de timbru, care are valoarea de 2 lei, se aplică tuturor documentelor eliberate de organele fiscale din cadrul ANAF, a căror activitate este reglementată de Codul de procedura fiscală.

Practic, odată ce actul normativ intra în vigoare, adică din 23 iulie, contribuabilii vor putea obţine, spre exemplu, de la Fisc adeverinţe de venit ori certificate de atestare fiscală, fără să mai nevoiţi să plătească taxa de timbru de 2 lei, aşa cum se întâmplă în prezent.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului iniţiat de MFP, măsura este menită să simplifice procedura de eliberare online a documentelor.

“Prin OUG nr. 40/2014 a fost reglementat cadrul legal necesar comunicării prin mijloace electronice dintre organele fiscale şi contribuabili. Or, datorită perceperii acestei taxe, contribuabilul este împiedicat să solicite şi să primească prin mijloace electronice, un certificat de atestare fiscală ori o adeverinţa de venit. În fapt, în prezent, chiar dacă solicitarea şi comunicarea electronică a unui certificat sau a unei adeverinţe elimina deplasarea contribuabilului la organul fiscal, pentru a beneficia de acest serviciu contribuabilul trebuie să se deplaseze la oficiul poştal sau, după caz, la organul fiscal local/trezorerie/altă entitate autorizată să încaseze impozite şi taxe (ex. CEC Bank), pentru achitarea taxei de timbre”, explica Ministerul de Finanţe în nota de fundamentare.

Scutirea de la plata taxelor de timbru pentru toate documentele emise de Fisc este prevăzută şi în Noul Cod de procedura fiscală, cel care ar urma să se aplice din 2016 şi care va abroga actualul Cod de procedura fiscală, cel reglementat prin OG nr. 92/2003.

sursa:avocatnet.ro

(C.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Economistul Radu Georgescu critică reacția politicienilor după ce Moody’s a menținut ratingul BBB cu perspectivă negativă: „Probabil România are și cei mai fericiți și bucuroși politicieni din Europa”

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu critică atitudinea politicienilor după ce Moody’s a menținut ratingul BBB cu perspectivă negativă: „Probabil România are și cei mai fericiți și bucuroși politicieni din Europa” Economistul Radu Georgescu a comentat reacțiile politicienilor români după ce agenția de risc Moody’s a păstrat ratingul BBB – cu perspectivă negativă pentru România, confirmând deciziile anterioare […]

Citește mai mult

Actualitate

Guvernul RENUNȚĂ la finanțarea radarelor fixe: Șoferii vitezomani scapă de sancțiuni pentru o perioadă nedeterminată

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Guvernul RENUNȚĂ la finanțarea radarelor fixe: Șoferii vitezomani scapă de sancțiuni pentru o perioadă nedeterminată Autoritățile au decis să amâne pe termen nedefinit proiectul radarelor fixe, ceea ce înseamnă că șoferii care conduc cu viteză vor continua să se simtă în „siguranță”, știind că riscul de a fi prinși este redus. Această decizie riscă să […]

Citește mai mult

Actualitate

Programul pentru școli, pe hârtie: Aproape 2 milioane de elevi și copii de grădiniță NU primesc lapte, fructe și legume

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Programul pentru școli, pe hârtie: Aproape 2 milioane de elevi și copii de grădiniță NU primesc lapte, fructe și legume Peste 1,9 milioane de elevi și copii de grădiniță au început școala fără să primească lapte, fructe sau legume, pentru că hotărârea de guvern care trebuia să reglementeze programul nu a fost încă adoptată. Proiectul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea