Datoriile la buget ale companiilor din industria de apărare ar putea fi şterse
Datoriile la buget ale firmelor din industria de apărare, de circa 1 miliard de lei ar putea fi anulate, folosindu-se o normă a UE care permite protejarea interesului militar-naţional şi invocând faptul că execuţia silită a bunurilor va afecta volumul capacităţilor de producţie pentru apărare. Ştergerea datoriilor acumulate de către companiile din industria de apărare va fi tratată ca o normă de redresare economico-financiară a acestora, se arată într-un document semnat de Ministerul Economiei. Pe lista companiilor din industria de apărare care funcţionează sub autoritatea Ministerului Economiei, se află şi Romarm cu filialele sale, la care se adaugă încă şapte societăţi comerciale ce lucrează pentru acest sector. În documentul MEC se mai arată că pierderile acumulate de către operatorii economici din industria de apărare provin în special din penalităţi şi majorări de întârzieri aferente datoriilor istorice. Or, fără povara acestor datorii s-ar putea realiza profit din activităţile de exploatare, iar companiile ar avea o relaţie normală cu instituţiile financiare şi ar deveni atractive în cazul privatizării. Demersul guvernului pe această temă ar fi benefic şi pentru cele două uzine cugirene, Fabrica de Arme şi UM Cugir, care de mai mulţi ani se adresează instituţiilor abilitate să fie scutite de datoriile acumulate de-a lungul timpului. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Anunț finalizare proiect: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” -anunț finalizare proiect- UAT Comuna Bucerdea Grânoasă anunță finalizarea cu succes a proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”, cod proiect F-PNRR-Dotări-2023-2637, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Pilonul VI: […]
Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru Romînia modernă și reformată” Anunț privind începerea proiectului cu titlul: „DIGITALIZAREA ACTIVITATII ADORJAN PAVING SOLUTIONS SRL” Numele beneficiarului: ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L. ADORJAN PAVING SOLUTIONS S.R.L., cod de identificare fiscală RO37524136, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2017000759263, cu sediul social în Judetul Mures, oras Sat Livezeni, […]
Comunicat de presă – 16 februarie 2026: Canalizare modernă și alimentare cu apă îmbunătățită pentru comunitățile din Blaj, Sâncel, Cistei, Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos
Comunicat de presă 16 februarie 2026 S.C. APA CTTA S.A. Alba, operatorul regional al serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, derulează investiții majore pentru modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Alba, în cadrul Proiectului regional „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Alba, 2014–2020 – Etapa II”, […]