Daniela Stanciu, laureata Concursului de matematică „Mircea Ganga” de la Blaj.Vezi ceilalţi elevi premiaţi
Sâmbătă, 18 mai 2013, la Colegiul Naţional ,,Inochentie Micu Clain” din Blaj s-a desfăşurat Concursul de matematică ,,Mircea Ganga”, ajuns în acest an la cea de-a IV-a ediţie.
Responsabili cu organizarea acestei manifestări au fost reprezentanţii conducerii instituţiei, director – prof. Ioan Tomoiagă, director adj. – prof. Rodica Jeican, prof. Romanţa Ghiţă şi profesorii de la catedra de matematică a colegiului. Concursul a fost realizat în semn de preţuire faţă de matematicianul Mircea Ganga (1952-2008), fost elev al Liceului Teoretic ,,Iacob Mureşianu” Blaj, cunoscut prin activitatea sa prolifică de cadru didactic, publicist şi autor de culegeri şi manuale de matematică, prin care şi-a demonstrat pasiunea vie pentru universul ştiinţelor exacte.
Potrivit prof. dr. Claudia Oancea-Raica, purtător de cuvânt al colegiului, concursul s-a adresat elevilor din clasele IX-XII, care studiază matematica după programa M1, subiectele fiind în concordanţă cu programele şcolare aprobate pentru fiecare clasă, elaborate de o comisie ştiinţifică din care au făcut parte: prof. Mircea Trifu – secretar general al Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, prof. univ. dr. Dumitru Acu – Universitatea ,,Lucian Blaga” Sibiu, preşedinte Astra – Sibiu, prof. univ. dr. Daniel Breaz – Universitatea ,,1 Decembrie 1918” Alba Iulia, prof. Ionel Trifon – Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba. prof. Ghiță Ioan şi Cipariu Ciprian de la Colegiul Naţional ,,I. M. Clain” Blaj.
Eleva Daniela Georgiana Stanciu de la Colegiul Național ,,Lucian Blaga” Sebeş a fost cea care a cules laurii acestui concurs, fiind câştigătoarea Premiului ,,Mircea Ganga”.
Cei mai merituoşi elevi au fost răsplătiţi cu diplome, cărţi, medalii şi premii în bani pentru rezultatele deosebite dobândite pe clase.
La clasa a IX-a, premiul I l-a obţinut Megieşan Sergiu (Colegiul Național ,,I. M. Clain” Blaj), premiul II – Ștefan Florina Diana (Colegiul Național ,,Lucian Blaga” Sebeş), premiul III – Turdean Tudor (Colegiul Național ,,Horea Cloşca şi Crişan” Alba Iulia); Menţiuni – Moldovan Ioan Adrian (Colegiul Național ,,Lucian Blaga” Sebeş), Borşan Gabriel şi Baba Oana (Colegiul Național ,,I. M. Clain” Blaj); la cl. a X-a, premiul I – Jugariu Mihai (Colegiul Național ,,David Prodan” Cugir), premiul II – Fusu Cassiana (Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” Alba Iulia), premiul III – Ghişoiu Radu (Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” Alba Iulia), Menţiuni – Voloseniuc Alina (Colegiul Național ,,Horea Cloşca şi Crişan” Alba Iulia), Săftoiu Darius Eusebiu (Colegiul Național ,,Lucian Blaga” Sebeş) şi Faur Anca (Colegiul Național ,,Horea Cloşca şi Crişan” Alba Iulia); la cl. a XI-a, Premiul I – Breaz Valentin (Colegiul Național ,,Horea Cloşca şi Crişan” Alba Iulia) , Premiul II – Cîrmaci Narcisa Andrada (Colegiul Național ,,Lucian Blaga” Sebeş), Premiul III – Mihaiu Veronica Paraschiva (Colegiul Național ,,Lucian Blaga” Sebeş), Menţiuni – Moga Delia (Colegiul Național ,,Lucian Blaga” Sebeş), Stănescu Denis şi Jurj Dan (Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” Alba Iulia); la cl. a XII-a, Premiul I – Costin Alexandru Iosif (Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” Alba Iulia), Premiul II – Bugnar Dan (Colegiul Național ,,Horea Cloşca şi Crişan” Alba Iulia), Premiul III – Puşcaş Sorin (Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” Alba Iulia) şi Menţiuni – Spătăcean Dan Ioan Adrian, Fleşer Alexandra Colegiul Național ,,I. M. Clain” Blaj şi Stan Adina (Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” Alba Iulia).
Manifestarea a fost organizată cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba, al Consiliului Local Blaj, al domnului primar – ec. Gheorghe Valentin Rotar şi al ASTREI, Despărţământul ,,Timotei Cipariu” Blaj.
În final, felicităm organizatorii şi participanţii, cadrele didactice şi elevii, toţi urmărind prin acest concurs un obiectiv comun: obţinerea performanţei şcolare în domeniul matematicii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Fost ministru al Finanțelor: „Bugetul lui Bolojan se bazează pe o prognoză veche şi nu ia în calcul şocul inflaţionist şi şocul conflictului din Iran”
Fost ministru al Finanțelor: „Bugetul lui Bolojan se bazează pe o prognoză veche şi nu ia în calcul şocul inflaţionist şi şocul conflictului din Iran” Deputatul PSD Adrian Câciu, fost ministru al Finanțelor, a declarat, miercuri, 11 martie 2026 că proiectul de buget pe 2026 întocmit de Guvern este unul „contabil, făcut să se închidă […]
Buget 2026 | Sporurile şi primele la stat, la același nivel din decembrie 2025. Ce se întâmplă cu indemnizaţiile de hrană și cine mai primește vouchere de vacanţă
Sporurile şi primele la stat, la același nivel din decembrie 2025. Ce se întâmplă cu indemnizaţiile de hrană și cine mai primește vouchere de vacanţă Sporurile, indemnizațiile, compensațiile și primele în sectorul public se va menține cel mult la nivelul lunii decembrie 2025, iar acordarea indemnizației de hrană, în valoare de 347 lei pe lună, […]
FOTO | Patru modele Dacia 100% electrice lansate până în 2030: STRIKER – noul crossover al producătorului român
Patru modele Dacia 100% electrice lansate până în 2030: STRIKER – noul crossover al producătorului român Dacia a lansat, marţi, 10 martie 2026 o foaie de parcurs strategică pentru orizontul 2030, care include lansarea a patru vehicule electrice şi un nou capitol pentru modelul Sandero. Totodată, compania a anunțat modelul Striker, un crossover cu motorizări […]