Politică Administrație

Daniel Constantin la Alba Iulia, despre Măsura 112, producția de cereale și fonduri pentru integrarea producției

Bogdan Presecan

Publicat

în

Daniel Constantin intalnire cu fermierii28Prezent la Alba Iulia pentru a prezenta programul PNDR 2014-2020, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a participat la o conferință de presă în cadrul căreia a făcut precizări pe marginea mai multor teme de interes cu privire la mersul actual, respectiv la perspectivele agricultutii românești în următorii ani.

Petrecerea Divorțaților

Optimism cu privire la producția de cereale în 2014

Cu privire la campania agricolă de recoltare a cerealelor din acest an, ministrul Daniel Constantin s-a arătat încrezător. Acesta a precizat că în ceea ce privește producția de grâu, a fost deja recoltată 70 la sută din suprafața însămânțată, iar estimările sunt pozitive.

Producția de cereale va fi însă mai slabă decât în 2013, când a fost  înregistrat un recors în acest sens, fiind recoltate 7,3 milioane de tone. Potrivit ministrului, din acestea, 5,3 milioane de tone au mers la export realizându-se o balanță pozitivă. Mai precis, s-a exportat cu 5 miliarde de euro mai mult decât s-a importat.

În 2014, dacă în primele 3 luni balanța este pozitivă, datele centralizate pe ultimele 4 luni arată un deficit de 1,2 milioane de euro. Asta în condițiile în care în 2013, raportat la aceeași perioadă se înregistra un deficit de aproape 300 de milioane de euro. Bazându-se pe datele existente, ministrul a declarat că este încrezător că și “în 2014 vom avea o balanță pozitivă”.

Circa 660 de tineri din Alba au beneficiat de Măsura 112 – Instalarea în mediul rural a tinerilor fermieri

Legat de Măsura 112 – Instalarea în mediul rural a tinerilor fermieri, Daniel Constantin a spus că suma maximă cu care va putea fi finanțat un proiect va crește pe perioada exercițiului financiar 2013-2020 la circa 60.000 de euro.

Deși această Măsură este vizată în mod special de Comisia Europeană, întrucât, în perioada 2007-20013, un număr semnificativ de beneficiari nu au respectat condiția “instalării la țară”, de proiect ocupându-se mai mult rude sau prieteni, ministrul a spus că nu crede că vor fi probleme în continuarea noii Măsuri 112.

Acesta i-a felicitat pe cei 660 de tineri din Alba care au derulat proeicte pe 112 în cadrul PNDR 2007-2013.

9,3 miliarde de euro din pentru integrarea producţiei

Un aspect considerat important de ministrul Agriculturii a fost faptul că în prezent, România are o capacitate de a depozita aproximativ 18 milioane de tone de cereale, din care spaţii de depozitare pentru trei milioane de tone sunt realizate, în ultimii trei ani, prin fonduri europene fiind nevoie în continuare să fie dezvoltate spaţiile de depozitare. O sumă importantă din banii europeni și de la bugetul de stat pentru PNDR 2013-2020 vor fi destinați pentru integrarea producției care va aduce un câștig mai mare fermierilor dar și statului.

“Preocuparea mea nu este numai să exportăm grâul, porumbul, ele sunt campioanele exporturilor, ci să integrăm producţia. Tocmai de aceea, următorii 9,3 miliarde de euro din fonduri europene şi fonduri de la bugetul de stat pe Dezvoltare Rurală vor merge pe integrarea producţiei, cu prioritate către cei care, pe lângă ferma de producţie vegetală, vor să facă şi una de producţie zootehnică, pe lângă ferma de producţie vegetală, vor să facă partea de depozitare. Avem nevoie în continuare de capacităţi de depozitare’, a declarat ministrul Agriculturii. Mă uit care a fost impactul fondurilor europene în ultimii ani. Cred că, în momentul de faţă, noi avem o capacitate, mă refer la cereale, de a depozita de aproximativ 18 milioane de tone, dintre care 8 milioane, cred că sunt la standarde superioare. Vreau să vă spun că 3 milioane de tone capacitate de stocare au fost realizate în ultimii trei ani, prin fonduri europene’, a spus ministrul. Avem nevoie să procesăm producţia respectivă şi după aceea, sigur, să exportăm produse procesate care aduc valoare mai mare către fermieri, beneficiu mai mare către fermieri, dar şi taxe şi impozite mai mari către bugetul de stat”, a declarat ministrul.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit” Aproximativ 40 de oameni și organizații care, prin muncă, profesionalism și implicare, contribuie la dezvoltarea județului Alba au fost premiați sâmbătă, 17 octombrie 2026, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Un consilier local AUR dintr-o comună din Alba și-a anunțat demisia: „Nu vreau să mă prefac. Nu vreau să port o mască”. Motivele invocate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un consilier local AUR dintr-o comună din Alba și-a anunțat demisia: „Nu vreau să mă prefac. Nu vreau să port o mască”. Motivele invocate Bogdan Ioachim, consilier local în Sântimbru, județul Alba, și-a anunțat demisia printr-o postare publicată pe o rețea de socializare.  El susține că decizia a survenit din cauza nemulțumirilor legate de modul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Parcul Arini din Sebeș: Lucrările avansează / „O zonă emblematică va fi transformată”

Ioana Oprean

Publicat

în

Parcul Arini din Sebeș: Lucrările avansează / „O zonă emblematică va fi transformată” Lucrările din Parcul Arini avansează. Aleile pietonale, podețele peste canalul care traversează parcul și amfiteatrul de vară încep să prindă contur. În același timp, se amenajează spații pentru locuri de joacă, piste pentru biciclete, skatepark, pump track și terenuri de sport în […]

Citește mai mult