Politică Administrație

Dan Simedru, PNL Alba: ”Guvernul Ponta este sleit de secetă, incompetență și corupție

Ioana Oprean

Publicat

în

Acest Guvern incapabil și-a arătat din nou neputința, în fața agricultorilor. Și de acestă dată, cei care au tras semnale clare de alarmă cu privire la seceta din acest an au fost doar reprezentanții organizațiilor patronale din agricultură, domnul ministru și ai lui dormind în post ca de obicei.

Petrecerea Divorțaților

Dan SimedruDeciziile Guvernului în acest sens lipsesc încă, deși se știa clar că nu există un sistem de irigaţii care să acopere suprafete cultivate suficient de mari astfel incit sa nu afecteze producţia agricolă din ţară.Este evident că autoritățile competente nu sunt interesate de pierderile pe care fermierii mici şi mari le vor avea din cauza secetei din această vară. Mare parte din producţia agricolă fiind compromisă, fermierii risca să nu îşi scoată nici măcar investiţia.Responsabilii din guvern nu sunt interesați nici de consumatorii care vor fi afectați și ei, prin creșterea preţurilor la produsele agricole si la preparatele din industria agroalimentara.Să nu uităm că agricultura românească concurează cu agricultura din celelalte țări europene, unde aceste despăgubiri sunt acordate către cei afectați.

Acesta este motivul pentru care îi cer domnului ministru Daniel Constantin să  se „trezească” și să găsească soluții menite să sprijine producatorii agricoli si indirect consumatorii, în caz contrar, efectele secetei prelungite pot fi majore.Guvernul trebuie să realizeze, în regim de urgenţă, o evaluare a pagubelor produse,în urma căreia să fie instituit rapid un ajutor de stat în vederea compensării pierderilor producătorilor agricoli, in secial din sectorul vegetal.. Este necesar să se adopte si un act normativ pentru subvenţionarea costurilor cu energia electrică pentru irigaţii in cazul celor care detin asemenea sisteme pentru ca au avut costuri suplimentare, dar si ca metoda de stimulare pentru acest gen de investitii.

Laudele domnului ministru Daniel Constantin din anii trecuti prin care a promis ca aricultura romaneasca va avea un sistem de irigatii performant capabil sa faca fata secetei au fost doar vorbe in vint, iar rezultatele le vedem cu totii. Dupa ce i-a umilit pe tarani si fermieri trmitindui la cozi interminbile in fata sediilor APIA din tara, acum le intoarce spatele si se face ca ploua, chiar daca pamintul tarii crapa de seceta!

Deputat Dan Coriolan Simedru, PNL Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara

Ioana Oprean

Publicat

în

USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”

Ioana Oprean

Publicat

în

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult