Politică Administrație

Dan Diaconescu și conducerea PP-DD, la Alba Iulia de 1 Decembrie. Sărbătoarea Marii Uniri se anunță senzațională

Bogdan Presecan

Publicat

în

Dan Diaconescu este primul lider de partid care și-a confirmat până acum prezența la Alba Iulia, de 1 Decembrie. Și nu vine singur, ci însoțit de conducerea centrală a PP-DD, președintele Simona Man, primvicele Diana Voiculescu, Secretar General Liviu Neag și liderul de grup de la Senat – Haralambie Vochițoiu și bineînțeles, deputatul PP-DD de Alba – Cornel Comșa.

Potrivit liderului filialei din Alba a Partidului Poporului – Dan Diaconescu, prezența la Alba Iulia a conducerii centrale a partidului reprezintă un “gest de respect pentru momentul unic în istoria românilor care este Marea Unire, participând, ca în fiecare an, la evenimentele oficiale si populare din orașul Unirii.

Conducerea PP-DD va sosi la Alba Iulia în 30 noiembrie, va participa la toate momentele solemne din programul dimineții de 1 Decembrie, după care va avea o intâlnire cu membrii PP-DD Alba la noul sediu al organizației județene, de pe strada Mărășești. Ca un simbol al unității și solidarității transilvanenilor, la Alba vor veni delegați ai PP-DD din judetele Mures, Hunedoara, Cluj si Sibiu.

Cornel Comșa și conducerea PP-DD consideră ca fiecare lider național de partid și toți demnitarii de frunte ai statului român ar trebui sa fie prezenți în orașul nostru, “mai ales de 1 Decembrie, pentru a cinsti cum se cuvine unitatea neamului românesc.”

„Cred că patriotismul nu este un sentiment vetust, cred ca fiecare om politic trebuie sa simtă în mod natural chemarea de a fi prezent în inima țării, la Alba Iulia, de 1 Decembrie. Fiecare om politic trebuie să aibă în minte actul istoric de la 1918, cu fiecare ocazie în care acțiunile lui politice îl indepartează de identitatea și fibra națiunii noastre române. Nu avem nevoie de atenția Guvernului României, avem nevoie de luciditatea membrilor lui in abordarea problemelor și atitudinilor care definesc o natțe. Nația română”, a declarat  Cornel Comșa.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]

Citește mai mult