Dacian Cioloș, la Alba Iulia, despre penalități: Nu e prima data, probabil nici ultima când trebuie să rambursăm anumite fonduri
Premierul Dacian Cioloș a spus, vineri, fiind întrebat despre penalitățile de circa 750 de milioane de euro din agricultură, că nu e prima dată când trebuie să rambursăm anumite fonduri europene pentru că ele au fost prost utilizate.
Premierul Dacian Cioloș s-a întâlnit la Alba Iulia cu autoritățile locale din Munții Apuseni, iar apoi a susținut o conferință de presă, în cadrul căreia a fost întrebat, dacă România are de unde să plătească circa 750 de milioane de euro penalități din fonduri europene, jurnalistul invocând o declarație a ministrului Agriculturii, Achim Irimescu.
”O să vă spună domnul ministru toate detaliile. Sunt mecanisme, nu e prima data, probabil nici ultima dată când trebuie să rambursăm anumite fonduri pentru că ele au fost prost utilizate în urma verificărilor și va trebui să găsim soluții și resurse pentru că altfel nu primim. Deci e un flux continuu cu Comisia Europeană. Dăm anumiți bani înapoi, primim mult mai mulți alți bani pe proiecte pe care le executăm, deci acestea sunt fluxuri financiare unde Ministerul de Finanțe și unitatea care se ocupă de aceste rambursări vă poate clarifica mai precis cum decurg aceste fluxuri financiare, dar ele au loc deja de mai bine de 10 ani, între Comisia Europeană și România”, a răspuns Dacian Cioloș.
Modul în care au fost cheltuite fondurile europene, dar și efectele acestora în mediul rural vor face obiectul unei analize foarte critice, în condițiile în care de-a lungul anilor agențiile de plăți din agricultură au înregistrat penalități de peste 755 de milioane de euro, iar la acestea se mai adaugă și dezangajarea de aproape un miliard de euro din PNDR 2007-2013, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Investiție de aproximativ 5 milioane de euro în stadionul ,,Cetate” din Alba Iulia: Clădirile administrative vor fi reabilitate energetic
Investiție de aproximativ 5 milioane de euro în stadionul ,,Cetate” din Alba Iulia: Clădirile administrative vor fi reabilitate energetic Primăria Alba Iulia a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de aproximativ 5 milioane de euro, care vizează reabilitarea energetică a clădirilor administrative din cadrul Stadionului „Victoria-Cetate”. Potrivit edilului Gabriel Pleșa, investiția are o valoare […]
Modernizarea corpului B al Palatului Principilor din Alba Iulia poate începe: A fost semnat contractul de lucrări
Modernizarea corpului B al Palatului Principilor din Alba Iulia poate începe: A fost semnat contractul de lucrări Un nou pas a fost făcut pentru revitalizarea Palatul Principilor Transilvaniei, după ce a fost semnat contractul de lucrări pentru reabilitarea Corpului B. Potrivit unui mesaj publicat de reprezentanții Palatului, astăzi, 26 februarie 2026, pe o rețea de […]
Marius Hațegan: „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!”
Marius Hațegan: „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!” „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!”, este de părere Marius Hațegan, secretar general al PNL Alba. „Am mai spus-o, voi repeta: PNL nu mai are ce căuta lângă PSD. Social-democrații sunt […]