Actualitate

Curtea de Conturi: Tarifele la electricitate ”umflate” nejustificat, în perioada 2010 – 2014

Ioana Oprean

Publicat

în

Raportul Curţii de Conturi privind piaţa de electricitate în perioada 2010 – 2014, publicat recent pe site-ul instituției, relevă nereguli majore, din cauza cărora românii plătesc facturi umflate. Electricitatea vândută mai scump pe piaţa locală decât la export, recunoaşterea în costurile operatorilor de transport şi distribuţie a unor cheltuieli umflate sau nejustificate sunt doar câteva dintre problemele identificate şi care arată de ce facturile românilor la energie sunt tot mai greu de suportat.

Cu tot cu taxe, electricitatea vândută consumatorilor casnici s-a scumpit cu peste 33% în perioada 2010 – 2014, până la 584 lei/MWh, în timp ce pentru non-casnici majorarea a fost de 21,6%, la 482,63 lei/ MWh. Cauza principală a acestor creşteri a fost majorarea nejustificată a tarifului de distribuţie, care a ajuns la finele lui 2014 să depăşească jumătate din preţul final plătit de populaţie.

Astfel, pe structura de cost, tariful mediu de distribuţie a crescut în cei cinci ani cu 41%, de la 141,3 lei/MWh în anul 2010 la 199 lei/MWh în 2014, ponderea acestuia în preţul final majorându-se de la 39,6% la 50,77%, deşi investiţiile nu au fost pe măsură.

„Creşterea preţurilor de vânzare a energiei electrice la consumatorii finali, în perioada 2010 – 2014, s-a datorat în mare măsură şi creşterii în evoluţie a tarifelor aferente serviciului de distribuţie şi transport, tarife ce nu au fost determinate pe baza unor cheltuieli reale ale operatorilor economici”, se arată în raportul Curţii de Conturi.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ce se întâmplă dacă nu ai luat notă de trecere la Evaluarea Națională 2026. Ce opțiuni au elevii

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce se întâmplă dacă nu ai luat notă de trecere la Evaluarea Națională 2026. Ce opțiuni au elevii Rezultatele la Evaluarea Națională 2026 pot schimba planurile multor elevi, mai ales dacă nota obținută este sub așteptări. Cei care nu au luat nota de trecere trebuie să știe că există în continuare variante pentru admiterea la […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în România până în 3 august 2026: Când va ploua și când vor fi ploi și furtuni. Prognoza meteo pr 4 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în România până în 3 august 2026: Când va ploua și când vor fi ploi și furtuni. Prognoza meteo pr 4 săptămâni Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat, vineri, 3 iulie 2026, o estimare meteorologică pentru următoarele 4 săptămâni. Conform prognozei, până în 3 august 2026, vremea în România va […]

Citește mai mult

Actualitate

Românii vor putea retrage orice sumă de la bancomate, nu doar sume prestabilite. Proiect de lege la Senat

Ioana Oprean

Publicat

în

Românii vor putea retrage orice sumă de la bancomate, nu doar sume prestabilite. Proiect de lege la Senat Mai mulți senatori au depus în urmă cu o săptămână, un proiect de lege prin care bancomatele ar urma să permită introducerea unei sume personalizate la retragerea numerarului, inclusiv pentru clienții altor bănci. „În prezent, numeroase automate […]

Citește mai mult