Actualitate

Curtea Constituţională a decis: Pragul de 30% la referendum e constituţional cu o singură condiţie

Dragoş Suciu

Publicat

în

referendumCurtea Constituţională a decis miercuri că modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30% pragul de scrutin este constituţională în măsura în care nu se aplică la referendumurile organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare.

„Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, decide: respinge obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului şi constată că dispoziţiile legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii”.

CC precizează că decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial Partea I.

În 29 mai, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 221 de voturi „pentru”, 73 de voturi „împotrivă” şi 2 abţineri, proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum la 30%.

Iniţiativa legislativă, semnată de Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Bogdan Ciucă, modifică Legea referendumului în sensul reducerii pragului de prezenţă la acest tip de scrutin de la 50% la 30%, dar şi introducerea condiţiei unui vot de 25% din alegători pentru validarea rezultatelor.

Camera Deputaţilor este for decizional cu acest proiect.

În aceeaşi zi, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a anunţat că PDL, UDMR şi PPDD atacă la Curtea Constituţională proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum.

Toader a arătat că atrage atenţia că, dacă această lege de reducere a pragului de prezenţă la referendum va fi pusă în aplicare, orice primar din România va putea fi schimbat de 25% dintre cetăţenii de acolo şi acest lucru se poate întâmpla şi preşedinţilor consiliilor judeţene, ceea ce nu este normal. „Noi, împreună cu UDMR şi PPDD, vom ataca legea la Curtea Constituţională”, a spus Toader.

Deputatul UDMR Marton Arpad a declarat că, în urma adoptării acestei legi, toate deciziile importante pentru întreaga societate vor fi luate cu 25% din populaţie. „Revizuirea Constituţiei nu cred că este bine să fie făcută cu 25% dintre cetăţeni, nu cred că un primar trebuie să poată fi demis cu 25% şi nu cred că modificarea limitelor administrativ-teritoriale trebuie să fie făcută cu 25%. Nu cred că în toate situaţiile unui stat de drept deciziile se pot lua cu 25%”, a spus Marton Arpad.

În acelaşi context, deputatul UDMR Mircea Dolha a spus că primarii şi preşedinţii Consiliilor judeţene pot fi demişi cu 25%, dar că „25% din listele electorale este mult mai mult decât au obţinut unii dintre primari în primul tur de scrutin”.

Sursa: Mediafax


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România rămâne țara cu cea mai ridicată inflație: Avans anual al prețurilor de 8,6%

Mif Lorena

Publicat

în

România rămâne țara cu cea mai ridicată inflație: Avans anual al prețurilor de 8,6% În Uniunea Europeană, rata anuală a scăzut în luna decembrie până la 2,3%, România fiind în continuare țara cu cea mai ridicată inflație și cu un avans al prețurilor de 8,6%. Acest avans rămâne neschimbat față de luna noiembrie, menționează Oficiul […]

Citește mai mult

Actualitate

„Școala din spital”: Ministerul Educației selectează profesori pentru a preda pentru elevii care sunt internați. Înscrierile se fac online

Mif Lorena

Publicat

în

„Școala din spital”: Ministerul Educației selectează profesori pentru a preda pentru elevii care sunt internați. Înscrierile se fac online La începutul anului 2026, dascălii pot aplica pentru programul „Școala din spital”, program în care elevii care sunt internați beneficiază de ajutorul cadrelor didactice, acolo unde este cea mai mare nevoie. Ministerul Educației și Cercetării a […]

Citește mai mult

Actualitate

Ger de crapă pietrele în România: Urmează cea mai grea săptămână din acest an, cu temperaturi care scad până la -21 de grade

Ioana Oprean

Publicat

în

Ger de crapă pietrele în România: Urmează cea mai grea săptămână din acest an, cu temperaturi care scad până la -21 de grade Săptămâna în curs va fi marcată din punct de verede meteorologic de ger de crapă pietrele, cu temperaturi de până la -21 de grade C în zonele din nordul țării și în […]

Citește mai mult