Actualitate

Curs BNR: Euro a depășit iar pragul de 4,66 lei. Cel mai slab leu din ultima lună și jumătate. Aurul atinge maximul ultimei luni

Ioana Oprean

Publicat

în

Banca Naţională a României a anunţat un curs de referinţă de 4,6630 lei/euro, 3,8839 lei/dolar, 3,9052 lei/franc elveţian. Leul atinge cea mai scăzută valoare din ultima lună şi jumătate în faţa monedei europene, iar aurul atinge cea mai ridicată valoare din ultima lună. Indicele ROBOR la trei luni a crescut până la un nou maxim al ultimilor trei ani şi jumătate, potrivit economica.net.

Petrecerea Divorțaților

Euro creşte la 4,66 lei, faţă de 4,65 lei, cursul anunţat pe 30 aprilie de BNR. Moneda europeană atinge cea mai ridicată valoare în faţa leului din 23 martie 2018 şi se apropie de maximul istoric atins pe 23 ianuarie: 4,6679 lei/euro. Leul a atins cea mai ridicată valoare în faţa monedei europene din ultimele două luni şi jumătate (4,6474 lei/euro), pe 25 aprilie, mai precis faţă de 6 februarie 2018 când BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,6423 lei/euro.

Băncile comerciale au anunţat pe 2 mai cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,6850 lei şi 4,7400 lei.

Dolarul creşte la 3,88 lei, faţă de 3,84 lei, cursul anunţat pe 30 aprilie de BNR. Pe 5 februarie 2018, moneda americană a atins cel mai mic nivel în faţa leului din ultimii trei ani, 3,7170 lei/dolar (n.r. 31 decembrie 2014 cursul a fost de 3,6868 lei/dolar). Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat pe 30 aprilie un curs de referinţă de 4,6589 lei/euro, 3,8479 lei/dolar, 3,8917 lei/franc elveţian.

ROBOR la trei luni a crescut la 2,47%, cea mai ridicată valoare din ultimii trei ani şi jumătate, mai precis din 23 octombrie 2014 când ROBOR la trei luni a fost cotat la 2,48%. 

ROBOR la şase luni a rămas la 2,57%, aproape de nivelul de vineri când ROBOR 6M a atins maximul din ultimii trei ani şi şase luni, 2,58%, 27 octombrie 2014 când BNR a anunţat tot un nivel de 2,67%. Primele patru bănci din sistemul bancar lucrează cu dobânzi legate de indicele de referinţă Robor la 6 luni.

Aurul a fost cotat la 163,6897 lei pentru un gram. Este cea mai ridicată valoare din ultima lună pentru metalul preţios.

sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Călin Georgescu scapă de arestul preventiv: Tribunalul București a dispus plasarea sub control judiciar

Ioana Oprean

Publicat

în

Călin Georgescu scapă de arestul preventiv: Tribunalul București a dispus plasarea sub control judiciar Tribunalul București a respins ca neîntemeiată solicitarea DIICOT de prelungire a arestării preventive în cazul lui Călin Georgescu și a dispus înlocuirea acestei măsuri cu controlul judiciar. Procurorii pot contesta decizia în termen de 48 de ore. Hotărârea vine în dosarul […]

Citește mai mult

Actualitate

Obținerea permisului de conducere în 2026, în România: Regulile evaluărilor medicale se schimbă radical din luna noiembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Obținerea permisului de conducere în 2026, în România: Regulile evaluărilor medicale se schimbă radical din luna noiembrie Regulile evaluărilor medicale pentru obținerea sau reînnoirea permisului de conducere se schimbă din noiembrie 2026. Șoferii cu probleme de vedere, cu afecțiuni psihice sau cu antecedente de dependență de alcool sau droguri vor fi evaluați după alte criterii. Ministerul […]

Citește mai mult

Actualitate

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne în arest preventiv: Prelungire cu încă 30 de zile cerută de DIICOT

Bogdan Ilea

Publicat

în

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne în arest preventiv: Prelungire cu încă 30 de zile cerută de DIICOT Tribunalul București analizează luni solicitarea procurorilor DIICOT de prelungire cu încă 30 de zile a arestului preventiv dispus în cazul lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, cercetat pentru înșelăciune într-un dosar cu un prejudiciu estimat […]

Citește mai mult